Cuplul Sarkozy este sursă de inspirație pentru o piesă de teatru despre tumultul iubirii și al puterii, care se joacă la Madrid, intitulată, sugestiv, "Scandal la Palat".
Bineînțeles, este vorba despre o ficțiune, dar asemănările de pe afișul teatrului Reina Victoria, cu Nicolas Sarkozy și Carla Bruni, nu reprzintă o simplă coincidență.
Istoria piesei se desfășoară în salonul lui Bernard Mathieu, președinte din anii 50 ai unei țări neprecizate, și al soției sale, din întâmplare fost top model și prezentatoare de televiziune de origine italiană.
Cuplul asistă, nervos, la lansarea unui jurnal tv care anunță difuzarea unor imagini surprinse de camerele de securitate, în care președintele apare în ipostaze erotice, alături de top model, în toaletele palatului oficial, pe vremea cand era încă era căsătorit cu fosta soție.
Autorul, directorul și actorul principal al piesei Pedro Ruiz, spune că "Scandal la Palat" este doar o comedie "despre doi oameni prinși în capcana propriilor ambiții și în cea a presiunii mediatice", dar admite că a avut ca inspirație cuplul prezidențial francez.
Președintele francez asistă, de la balcon, la piesă, dar nu Sarkozy cel adevărat, ci figura sa de ceară, de la Muzeul din Madrid, alături de figurile de ceară care îi reprezintă pe premierul spaniol José Luis Rodriguez Zapatero, președintele american Barack Obama și pe Camilla Parker-Bowles, soția Prințului Charles.