Mă intorc la şah. E păcat că jocul cel mai ingenios şi profund din toate nu prezintă niciun interes pentru educatori. Nu există niciun altul care să aibă capacităţile formatoare ale şahului. S-a spus că e un sport şi totodată o artă.
Roger Caillois susţine, într-o carte celebră, că jocul nu se opune seriozităţii, ci realităţii. Cu alte cuvinte, pe de o parte, jocul nu aparţine divertismentului, fiind adică "serios". Iar pe de alta, ar trebui să fie definit ca un domeniu paralel faţă de realitate, avându-şi autonomia şi regulile proprii.
În clasificarea lui Caillois a jocurilor, nu există însă distincţia dintre joacă şi joc. Franceza nici nu are doi termeni pentru joaca unor copii şi jocul unor adulţi, nici alte limbi. Între joacă şi joc există însă o sumă de diferenţe. Nu toate clarificate de către psihologi, pedagogi, sociologi ori filosofi şi care ne conduc la concluzii opuse. Unii pretind că diferenţa principală ar consta în faptul că un copil care se joacă nu ştie că se joacă.
