Cele nouă gropi de gunoi ar trebui închise până la sfârșitul anului, însă, în momentul de față nicio localitate din județul Bacău nu îndeplinește această cerință. Uniunea Europeană interzice de la 1 ianuarie 2010 depozitarea deșeurilor biodegradabile în vechile amplasamente. Dacă noua groapă ecologică nu va fi deschisă la începutul anului viitor, Uniunea Europeană poate aplica României o sancțiune de 100.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.
În plus, pentru fiecare transport la groapa de gunoi din localitatea Nicolae Bălcescu firmele de salubrizare riscă o amendă cuprinsă între 75.000 si 80.000 de lei, din partea Gărzii de Mediu. "Procedura de infringement pe care România ar căpăta-o de la Uniunea Europeană înseamnă plata unor sume incredibil de mari , ceva de genul a 100.000 de euro pe zi pentru întârziere", a declarat Titi Secară, directorul Gărzii de Mediu Bacău.
Lunar, societatea de salubrizare transportă aproximativ 20 de tone de gunoi la groapa din localitatea Nicolae Bălcescu.
"Sub nicio formă nu o să fac lucrul acesta pentru că sancțiunile, după cum probabil știți, sunt de ordinul miliardelor de lei vechi. Și această sancțiune se poate aplica pentru fiecare transport în parte", a spus Doru Narcis, directorul firmei de salubritate, care are încheiate contracte cu mai multe localități din județul Bacău.
"Până în luna mai, conform aceluiași contract, urmează ca celula numarul unu să fie amenajată cu utilajele și instalațiile aferente, stații de sortare de epurare, dispozitive de compactare și cântar , astfel încât, din luna mai, celula unu, cu toate instalațiile și utilajele aferente, va deveni functională", a dat asigurări Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.
Noul depozit ecologic poate deveni operațional doar din primavară. Deși Primăria Bacău a primit de la Uniunea Europeana 20 de milioane de euro, nici la această oră lucrările nu sunt finalizate, din cauza contestațiilor depuse la licitațiile organizate de primărie. Societatea de salubrizare speră ca termenul de depozitare a gunoiului în groapa din localitatea Nicolae Bălcescu va fi prelungit pănă în luna mai, când va fi dată în funcțiune celula ecologică de depozitare a deșeurilor.