Atacantul Adrian Mihalcea a declarat duminică că a ajuns la un acord cu oficialii clubului cipriot AEL Limassol pentru rezilierea contractului, urmând ca despărțirea să se oficializeze imediat ce își va găsi o nouă echipă.
"Eu mai am contract cu AEL, însă conducerea clubului mi-a transmis că pot să-mi îmi găsesc o altă echipă, deoarece nu mai poate suporta contractul de joc din cauza crizei financiare. M-am pus de acord cu ei, le-am zis să mă lase să plec liber, ne-am înțeles și pentru banii pe care trebuie să îi mai primesc. Le-am explicat că nu pot semna încă rezilierea, până când nu îmi voi găsi o nouă echipă la care să joc", a spus Mihalcea, care în sezonul trecut a reușit să marcheze de cinci ori.
Fotbalistul a primit deja mai multe oferte, prin intermediul agenților săi, de la echipe din Cipru, una dintre ele fiind chiar de la formația de unde ajunsese la AEL, Aris Limassol. "Sunt câteva propuneri din partea unor cluburi de aici, una este de la Aris, dar momentan mai aștept pentru că nu sunt așa avantajoase. Vreau să am măcar un contract cât cel de aici", a afirmat atacantul, adăugând că nu ar spune nu unei oferte din România, dar momentan nu a fost contactat de nimeni.
În vârstă de 33 de ani, Adrian Mihalcea a evoluat în carieră pentru echipe ca Dunărea Călărași, Dinamo, Genoa, Hellas Verona, Chunnam Dragons și FC Vaslui, având 69 de goluri marcate în Liga I și 16 selecții în echipa națională.
Conducerea clubului a anunțat imediat după finalul campionatului că a renunțat la celălalt român din lot, fundașul Adrian Iordache, căruia i-a reziliat contractul. Echipa a fost pregătită în retur de Mihai Stoichiță și a reușit cele mai bune performanțe din ultimii zece ani, calificarea în play-off-ul campionatului și în finala Cupei Ciprului.
În altă ordine de idei, Mihalcea a vorbit și despre situația de la fosta sa echipă, Dinamo, care a pierdut orice șansă la titlu după înfrângerea cu FC Brașov, din etapa a 33-a. "E mare păcat pentru că au condus tot sezonul și ratează titlul chiar acum. Sunt dezamăgit pentru că toți fanii își doreau o calificare în grupele Ligii Campionilor. Au pierdut pe mâna lor, nu știu ce a fost acolo. În ultimele două meciuri, pe care le-am văzut și eu, atitudinea a fost una delăsătoare. Probabil și presiunea a fost prea mare pentru unii jucători, poate și valoare nu a fost conform așteptărilor. Oricum, nici măcar grupul nu a fost unit, pentru că atunci când nu ai valoare, diferența în bine o poate face grupul", a afirmat fotbalistul care a reușit să câștige un titlu și două Cupe cu formația din Ștefan cel Mare.
Totuși, jucătorul originar din județul Ialomița consideră că Unirea merită să fie campioană după acest sezon. "Sunt și eu un pic fericit pentru ei, deoarece sunt din Ialomița, însă consider că titlul este unul meritat. A fost echipa care a avut cele mai constante evoluții. Nu poate fi pus la îndoială titlul", a conchis acesta.