"Programul Rabla se derulează în bune condiții, iar până pe 14 iulie au fost date 4.737 de mașini în cadrul celei de-a doua etape", a declarat, joi Nicolae Nemirschi, la un post de televiziune.
Potrivit unui Ordin publicat luni în Monitorul Oficial, bugetul alocat pentru persoane fizice în cadrul programului Rabla a fost redus cu 38 milioane lei, până la 190 milioane lei, ca urmare a admiterii firmelor în program, pentru care s-a constituit un buget separat cu suma redistribuită.
Astfel, proprietarii de mașini pot lua mai multe prime de casare începând cu această etapă, care se derulează de la 1 iunie până la 31 august, pentru casarea mai multor mașini cu o vechime de peste 10 ani. Prima de casare este de 3.800 lei, iar diferența pentru achiziționarea unui autovehicul nou poate fi plătită inclusiv prin credit bancar sau leasing financiar, potrivit noilor reglementări.
Ordinul mai stipulează că producătorii de autoutilitare ușoare, de până la 3,5 tone, pot depune până pe 15 august cereri de înscriere pentru participarea la a treia etapă a programului, care începe la 1 septembrie.
Tot din ultima etapă - care potrivit calendarului inițial, se va derula până pe 11 decembrie - vor putea beneficia de prime de casare și firmele. Potrivit ordinului, bugetul stabilit pentru etapa a treia este de 38 milioane lei, care poate fi suplimentat cu suma rămasă neutilizată la sfârșitul etapei a doua sau diminuat cu suma accesată în avans în etapa a doua.
În prima etapă a programului, care s-a desfășurat în intervalul 20 martie - 29 mai 2009, au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, suma distribuită fiind de de 43.863.400 lei, potrivit datelor revizuite ale AFM.