Regizorul și scenaristul Nae Caranfil, al cărui film "Restul e tăcere" este propunerea României la Oscarurile din 2009, consideră că țara noastră va reuși, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, să câștige un premiu al Academiei Americane de Film.
La 48 de ani, Nae Caranfil se numără printre cei mai talentanți cineaști români de după 1989. Peliculele sale au turnat adrenalină în trupul înghețat de clișee al cinematografiei românești din ultimii 15 ani, radiografiind societatea cu umor, spontaneitate și, mai ales, cu realism.
În 1993, cu "E pericoloso sporgersi", a devansat, ca scenariu, "Pulp Fiction"-ul lui Tarantino și l-a ajutat pe talentatul Marius Florea să dobândească și numele de scenă Vizante. Doi ani mai târziu, și-a confirmat, cu "Asfalt Tango", apetitul pentru un dulce-amar incredibil de credibil, iar în 2002, odată cu "Filantropica", a mai demonstrat o dată că poveștile bune pot ajunge filme și mai bune dacă sunt spuse cum trebuie. Acum, Caranfil își plimbă cel mai nou film, "Restul e tăcere", peste Ocean, unde producția ar putea intra, în premieră pentru România, pe lista nominalizărilor la Oscar.
Reporter: Cum comentați propunerea venită din partea Centrului Național al Cinematografiei ca filmul dumneavoastră să fie candidatul României la secțiunea "Cel mai bun film străin" din cadrul selecției pentru premiile Oscar 2009?
Nae Caranfil: Deocamdată, nu comentez absolut nimic despre Oscar. Vreau să văd mai întâi rezultatul nominalizărilor, mai exact lista filmelor care vor intra în cursa finală pentru premii.
R.: Ce semnificație are, în perspectiva Oscarurilor din 2009, faptul că "Restul e tăcere" participă, tot în Statele Unite, la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs?
N.C.: Se spune că Palm Springs este o oglindire a filmelor care vor participa la secțiunea "Cel mai bun film străin" a Academiei Americane de Film. Voi ajunge pe 15 ianuarie la Palm Springs, iar pe 16 va avea loc proiecția filmului "Restul e tăcere", care sper să fie bine primit. Dar este greșit să credem că rezultatul va influența decisiv nominalizările de la Oscar. La momentul la care voi fi cu filmul la festivalul din Palm Springs, sunt aruncate deja zarurile pentru selecția Oscarurilor.
R.: Credeți că România are șanse să câștige vreodată un premiu Oscar?
N.C.: În mod sigur, va veni și ziua României la Oscar. Puțini înțeleg, însă, că ideea nu este că nu am luat Oscarul până acum, ci aceea că nu am fost nici măcar nominalizați până acum, că nu intram în lista cu cele cinci filme propuse!
R.: Care sunt planurile dumneavoastră pe termen scurt, după "Restul e tăcere"?
N.C.: Am câștigat susținerea Centrului Național al Cinematografiei, acum doi ani, pentru proiectul "Alice în țara tovarășilor". Prin concursul din 2007, am primit finanțare din partea lor, cu suma de 500.000 euro. Dar filmul va înghiți mult mai mulți bani, pentru care căutăm încă sponsorizare. În măsura în care o găsim, îl voi finaliza în 2009.