Europarlamentarul PD-L Monica Macovei, al cărei nume a fost vehiculat în presă că ar putea fi a doua nominalizare pentru funcția de premier, a negat sâmbătă că i s-a făcut vreo propunere în acest sens și a refuzat să facă alte comentarii.
Întrebată dacă ar i s-a făcut vreo propunere pentru a fi desemnată pentru funcția de premier, Macovei a răspuns că nu. "Nu și am spus că nu doresc să comentez acest subiect. Avem un premier desemnat, care este un om extraordinar, ca moment, pentru România, un om care lucrează de 10 ani cu Banca Națională, care a fost în board-ul FMI, mie asta mi se par lucrurile pe care trebuie să le spunem de 1000 de ori pe zi", a mai afirmat europarlamentarul PD-L.
"Numai președintele poate propune candidatul de prim-ministru, nu un grup de parlamentari, vreau să se înțeleagă acest lucru. Rolul Parlamentului acum este să voteze în orice fel dorește cabinetul propus de premierul desemnat", a adăugat Macovei.
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Craiova, că echipa propusă de Lucian Croitoru este o variantă care și-a maximizat șansele de a trece de Parlament, conținând tehnocrați, dar și oameni politici PDL, fiind nevoie de susținerea "celui mai mare partid" din Legislativ.
"Sunt și câțiva tehnicieni, dar este evident că Guvernul avea nevoie de susținerea politică a celui mai mare partid parlamentar, PDL, pentru a avea o șansă să treacă. Cred că asta a fost formula pe care premierul Croitoru și premierul Emil Boc au găsit-o în a prezenta o formulă guvernamentarlă maxim acceptabilă", a spus președintele, la Craiova.
"Este o componență în care cred eu sunt oameni valoroși, problema este să mai primească și votul de la Parlament", s-a referit Băsescu la echipa lui Lucian Croitoru. "Sper că va trece Guvernul, pentru că România are nevoie de Guvern. Dacă nu, o altă propunere", a adăugat președintele, fără să avanseze vreun nume.
Ședința reunită de plen a Parlamentului pentru învestirea Guvernului propus de Lucian Croitoru trebuie să aibă loc, potrivit Regulamentului ședințelor comune, în cel mult 15 zile de la primirea programului și listei Guvernului, adică până pe 7 noiembrie.