Ultimele Stiri· 2 min citire

Moneasa, stațiunea preferată a nobililor austro-ungari

Moneasa, stațiunea preferată a nobililor austro-ungari

Moneasa, stațiunea preferată a nobililor austro-ungari

Publicat19 mai 2009, 06:52
Actualizat19 mai 2009, 07:09
SursăRealitatea TV

Moneasa, în traducere Casa Rugăciunilor. O stațiune montană din județul Arad care, în urmă cu 100 de ani, aduna toată crema aristocrată a Imperiului Austro-Ungar. Peisajele, aerul ionizat și mai ales, apa termală, au făcut din micul orășel un punct de atracție pentru nobilii timpurilor. Chiar și Regina Maria Tereza s-a numărat printre clienții fideli.

Raiul de altădată al grofilor austro-ungari, stațiunea se ițește într-o depresiune de pe Valea Moneasa, la poalele Masivului Codru-Moma. O găsim cuminte, printre dealuri și păduri, ferită de curenți sau vânt. Spui Moneasa, iar gândul te duce imediat la izvoarele cunoscute încă de pe vremea romanilor.

Vila 1, sau Vila Nufărul, cum a fost denumită de austro-ungari, a aparținut contelui Weincheim. Era cea mai în vogă la începutul secolului trecut. Astăzi este în paragină, dar zidurile vechi încă îți povestesc de luxul și opulența acelor vremuri.

Moștenitorii contelui vor să o renoveze și să îi readucă strălucirea de altădată. Vila va intra din nou în circuitul turistic și va deveni centru spa. Aici există, de alfel, și primul izvor de apă minerală descoperit în Moneasa.

Nu poți să treci prin Moneasa și să nu vizitezi și lacul cu nuferi. Trebuie să le știi însă secretul ca să îi poți admira.

La începutul secolului, mai marii Imperiului Austro-Ungar au premiat stațiunea Moneasa, ca fiind una dintre cele mai bune zone balneo-climaterice. Izvoarele sunt sănătate curată și, spun specialiștii, ajută în tratamentul afecțiunilor cardio-vasculare sau nervoase. La orice pas găsești câte un lac sau bazin cu apă termală. Chiar și la ștrandul din stațiune, toate cele trei bazine au apă termală, la o temperatură de 30 de grade.

Ai tot felul de variante să te cazezi. Cea mai ieftină este campingul. Apoi, poți sta la căsuțe, cu 80 de lei pe noapte pentru două persoane. Dacă îți dă mâna, dormi regește la unul din castelele din Moneasa. Fiecare cu istoria lui.

Castelul este una dintre bijuteriile arhitectonice ale zonei și alături de alte vile faimoase, oferă cele mai bune condiții de cazare. Iar curele cu apă termală, izvoarele, drumețiile pe munte și aerul cel mai pur îți asigură la Moneasa o oază de liniște și relaxare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri