"De la Ineu, drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini. Timp de un ceas și jumătate, drumul e bun. Vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă mai departe locurile sunt rele. Aici în vale e Moara cu noroc''. Așa a scris Ioan Slavici.
Ori din care parte ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea dealului pleșuv, căci, venind dinspre locurile cele rele, ea îl vestește că a scăpat norocos''. Așa descrie Slavici cârciuma unde se adunau obosiți drumeții. Drumeți plecăm și noi în căutarea locului cu noroc, în sus, pe Canalul Morilor.
Din Țara Zarandului și până în Ungaria, valea este presărată cu zeci de mori de apă, vechi de sute de ani. Mai întâi, oprim la moara de lângă Ineu, acum în renovare. Proprietarul nu e sigur dacă aici a înnoptat Lică Sămădăul. Așa că mergem mai departe, pe drumul Boxigului.
Din păcate, nimeni nu mai știe cu exactitate care este moara cu noroc care apare în romanul lui Slavici. Pe o rază de 10 km, în această zonă sunt trei astfel de clădiri care seamană între ele.Moara unde s-a turnat fimul, în 1957, este destul de dărăpănată.
"Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc", își descria Slavici personajul. Lică era de loc din Șicula, așa că plecăm într-acolo, poate îi cunoaștem urmașii. Din poartă-n poartă, din vorbă-n vorbă, îl găsim. Are 95 de ani. Și nu prea-i place să vorbească de Lică.
Oamenii din Șicula sunt mândri că unul de-ai lor a apărut în cărțile lui Slavici.
