Ministrul francez al Imigrației, Eric Besson, a anunțat că nu va semna decretul de aplicare a legii privitoare la testele ADN pentru reîntregirea familiei, spunând că nu este în măsură să respecte "spiritul și litera legii", relatează AFP.
"Nu voi semna acest decret de aplicare dintr-un motiv simplu. Nu sunt în măsură, în termenii impuși de lege, 31 decembrie 2009, să respect spiritul și litera legii", a spus el.
"Legislatorul a emis asemenea constrângeri, încât decretul de aplicare nu este posibil în acest stadiu", a adăugat ministrul, explicând că "mai ales consulatele franceze din străinătate nu sunt echipate pentru aceste amprente genetice".
Franța a adoptat în 2007 experimentarea testelor ADN pentru reîntregirea familiei în cadrul legii pentru gestionarea imigrației, dar Senatul a restrâns prevederile sale, comparativ cu proiectul inițial, ceea ce a dus la proteste.
Camera superioară a Parlamentului francez a condiționat aceste teste de decizia unui judecător, ceea ce a făcut mulți observatori să spună că va fi greu de aplicat.
La 17 februarie, Besson a pus sub semnul întrebării utilizarea testelor ADN pentru cazurile de reîntregire a familiei și, cu cinci zile înainte, spusese că va semna decretul de aplicare când va fi absolut convins că s-a făcut totul pe plan etic, moral și al realizărilor concrete.
Mai multe asociații franceze împotriva rasismului au salutat decizia.