Ultimele Stiri· 2 min citire

Ministerul Tineretului și Sportului a prezentat oferta de tabere de vară pentru tineri

Ministerul Tineretului și Sportului a prezentat oferta de tabere de vară pentru tineri

Ministerul Tineretului și Sportului a prezentat oferta de tabere de vară pentru tineri

Publicat12 iun. 2009, 11:21
Actualizat16 iun. 2009, 19:14
SursăNewsIn

Ministerul Tineretului și Sportului a organizat o conferință de presă de prezentare a ofertei de tabere de vară, puse la dispoziția tinerilor din țară și din diaspora, la care a participat și ministrul Monica Iacob Ridzi.

Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a precizat că există 65.000 de locuri în locațiile proprii pentru toate tipurile de tabere, din care aproximativ 25.000 de locuri sunt gratuite. 

Taberele organizate de M.T.S. se împart în următoarele categorii: 
Tabere tematice - tinerii plătesc cazarea și masa, iar MTS, prin DJT-uri, pune la dispoziție animația/modulele de educație nonformală: total 29 de tabere tematice pentru vacanța de vară, în 16 județe. Tipuri de programe: speologie, fotografie, artă, ecologie, jurnalism, etnografie și folclor, cercetași, limbi străine, turism, cultură, drumeție.

Tabere naționale - MTS, prin DJT-uri, asigură cazarea, masa și animația participanților. Taberele au diferite teme, iar cei ce vor să participe o pot face prin înscrierea pe baza unui eseu sau a unui album foto (depinde de profilul taberei): total 12 tabere naționale, în 11 județe. Tipuri de programe: speologie, fotografie, artă, ecologie, jurnalism, etnografie și folclor, cercetași.  

Tabere sociale -  MTS plătește cazare, masă, transport (buget limitat): total 8.000 de locuri. Tabere pentru tinerii din diaspora: total 2000 de locuri, alocate prin Departamentul Românilor de Pretutindeni. M.T.S. asigură cazare și masă.

Transportul pe teritoriul României este asigurat din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Din cele 2000 de locuri, cele mai multe au fost alocate astfel: 680 pentru Republica Moldova, 320 pentru Ucraina, 200 pentru Serbia, 120 pentru Ungaria, 160 pentru Bulgaria, 40 pentru Albania/Macedonia și 80 pentru Italia.

Cea de-a doua temă abordată în timpul conferinței, a fost legată de activitățile promovate de Direcția Generală Programe pentru Studenți. Ministrul a precizat că sprijină organizațiile studențești legal constituite să desfășoare activități studențești sau în folosul studenților. Suma alocată în acest an programelor pentru studenți este de 530.000 lei. Finanțarea maximă care poate fi solicitată este de 9.000 de lei, iar un ONG studențesc poate depune maxim trei proiecte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri