Ultimele Stiri· 2 min citire

Ministerul român de Externe confirmă: Cinci români au fost răpiți de pirații somalezi

Ministerul român de Externe confirmă: Cinci români au fost răpiți de pirații somalezi

Ministerul român de Externe confirmă: Cinci români au fost răpiți de pirații somalezi

Publicat11 apr. 2009, 18:03
Actualizat13 apr. 2009, 04:34
SursăRealitatea TV

Cinci români au fost răpiți, pe 11 aprilie, de pirații somalezi. Informația a fost confirmată de către Ministerul român de Externe.

Cei cinci români s-au numărat printre cei 16 membri ai echipajului unui vas sub pavilion italian care a fost capturat în Golful Aden, de pirații somalezi. Remorcherul aparține companiei Micoperi Marine Contractors.

"La bord se află zece italieni, cinci români și un croat", a declarat Claudio Bartolotti, contactat telefonic la Ravenne, în nordul Italiei, unde se află sediul societății. Ministerul de Externe de la Roma a confirmat că zece dintre cei 16 membri ai echipajului sunt italieni.

Primele informații au anunțat că remorcherul Buccaneer este american. Vasul are o lungime de 75 de metri.

Claudio Bartolotti a precizat că societatea a fost avertizată, în jurul orei locale 12.00 (13.00, ora României), printr-un e-mail, în legătură cu acțiunea de piraterie asupra remorcherului. E-mailul a fost "trimis probabil de pirați", a menționat Bartolotti. El a precizat că, după acest e-mail, nu a mai primit nicio informație.

Atacul intervine pe fondul intensificării spectaculoase a activității piraților somalezi, care au luat cu asalt mai multe nave străine în ultima săptămână, chiar sub nasul marilor puteri navale mondiale desfășurate în zonă.

Atacul asupra remorcherului italian a avut loc în condițiile în care căpitanul american al vasului Maersk Alabama, sub pavilionul SUA, este ținut ostatic într-o barcă de salvare supravegheată de două nave de luptă americană, la câteva sute de mile de țărm. Cele două acțiuni de capturare nu au avut loc în proximitate și nu este clar dacă există vreo legătură între ele.

Vineri, un ostatic de pe vasul francez Tanit, capturat de pirați somalezi, a fost ucis în cursul unei operațiuni de eliberare lansată de armata franceză.

Alți cinci marinari români de pe două nave sunt, în prezent, răpiți de pirații somalezi. Trei dintre ei făceau parte din echipajul vasului grecesc Titan, capturat în 20 martie. Alți doi români se aflau pe vasul grecesc Saldanha capturat în 22 februarie. În ambele cazuri, companiile care dețin navele sunt cele care se ocupă de eliberarea lor. În mod obișnuit, cazurile de acest gen se rezolvă prin plata unei răscumpărări de către compania armatoare.

Pirații au atacat peste 130 de vase comerciale în Golful Aden anul trecut, de cel puțin două ori mai mult decât în 2007, potrivit Biroului Maritim Internațional. Peste 150 de pirați au fost arestați de patrulele navale, în 2008. Apele somaleze sunt dintre cele mai folosite pentru transportul maritim, iar capturile de nave le-au adus piraților venituri de milioane de dolari din recompense.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri