Proiectul legii unice de salarizare trebuie finalizat în cinci zile, ca să ajungă pe masa guvernului la sfârșitul săptămânii. O parte dintre ministere n-au reușit însă nici până luni să se pună de acord în privința salariilor. E cazul Ministerului Justiției și al celui de Externe, care discută luni despre veniturile pe care ar trebui să le primească angajații.
Șeful statului va avea 15 salarii minime pe economie, la fel ca președinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și ai celor două camere parlamentare.
În educație, cel mai bine plătit va fi profesorul universitar-7.800 de lei. Un profesor de grad I, cu 40 de ani vechime , va primi un salariu de 5.500 de lei. În cazul debutanților din educație, salariile aproape că se vor dubla și vor ajunge la 2.100 de lei. Generalul și chestorul general de poliție vor avea același salariu, 8.190 de lei.
Inspectorul principal de poliție și căpitanul din armată vor primi 5.100 de lei. În administrația locală, salariul prefectului se ridică la 7.650 de lei, în timp ce subprefectul va avea cu 60 de lei mai puțin.
Salariile din grilă cuprind însă o parte din sporurile bugetarilor. În educație au fost incluse sporul neuropsihic, de stabilitate și sporul de vechime. În armată sau poliție, sporul de confidențialitate, de fidelitate, solda de merit și sporul de dispozitiv vor face parte din salariul de bază. Deocamdată autoritățile nu știu când aceste salarii vor ajunge și în buzunarele bugetarilor. Și asta pentru că majoritatea vor fi majorate, iar banii... nu prea există.