Milan Kundera se desparte de țara natală, după o relație tensionată, cu replici spuse pe un ton definitiv de ambele părți, spunând că "se consideră un scriitor francez, care ține ca operele sale să fie studiate ca literatură franceză și clasificate ca atare în librării".
Kundera a declinat, săptămâna trecută, invitația de a lua parte la un colocviu internațional care-i era dedicat și care, pentru prima dată, avea loc în Cehia, chiar la Brno, orașul natal al scriitorului. În scrisoarea de refuz, citată de "Nouvel Observateur", Kundera a mulțumit, cu umor, pentru "celebrarea necrofilă", însărcinându-l pe prietenul său Guy Scarpetta să transmită dorința sa de a fi prezentat ca scriitor francez, așa cum el însuși se asumă.
"Kundera (...) vorbește despre lumea reală într-un mod care nu este politic, dar care poate interoga limitele politicului", a descris scriitorul Guy Scarpetta unul dintre leit-motivele lui Kundera. Academicianul Thomas Pavel încearcă o altă justificare a gestului lui Kundera, trimițând chiar la ultimul text al acestuia, "Une Rencontre": "Exact ca în secolul al XVIII-lea (...) Erau oameni care circulau, de exemplu francezii, adeseori protestanți care locuiau în Olanda. Era vorba despre cetățeni ai Republicii literelor".
Exilat în Franța din 1975, Kundera vorbește puțin, laconic chiar, despre propriul trecut, biografia oficială amintind doar că s-a născut în Moravia, la Brno, într-o familie de muzicieni. Tânărul Kundera s-a apropiat de marxism și s-a înscris în Partidul Comunist la 20 de ani. Exclus pentru an, revine în partid și-și publică prima scriere, un volum liric intitulat "Omul, această mare grădină" (1953) și încă două lucrări în proză: "Ultimul mai" (1955, dedicat lui Julius Fucik, unul dintre eroii rezistenței comuniste din Cehoslovacia în cel de-al doilea război mondial) și "Monologuri" (1957).
Până în mai 1968, este cunoscut ca unul dintre reformatorii din interior ai partidului comunist, dar episodul '68 îl aruncă în dizgrație, iar Kundera emigrează în Franța, unde publică imediat, la prestigioasa editură Gallimard, romanul "Gluma". Franța, care tocmai se trezea din utopia comunistă, îl adoptă pe scriitor, care predă, pe rând, la Rennes 2 și la Ecole des hautes Etudes. Continuă să scrie în limba natală, iar romanele sale devin etaloane pentru literatura de sub comunism. Abia în 1985, apare primul roman al lui Kundera scris în limba țării de adopție, "Lentoarea" (1995), urmat de romanul "Identitatea".
În octombrie 2008, săptămânalul praghez "Respekt" l-a acuzat pe Kundera de delațiune, înțelegând îndepărtarea de țară a scriitorului prin prisma sentimentului de vinovăție pe care acesta l-ar resimți. Potrivit hebdomadarului, Kundera l-ar fi turnat serviciilor de poliție politică pe Miroslav Dvoracek, care a fost ulterior arestat și încarcerat timp de 14 ani. Milan Kundera a comentat atunci laconic dezvăluirile, negând orice delațiune.
Nici tensiunile dintre Kundera și Vaclav Havel, marcate de polemici publice privind interpretarea evenimentelor din 1968, nu-l ajută pe scriitor să recâștige inima compatriților săi. În cei 13 ani în fruntea statului, Havel a decorat zeci de personalități culturale, dar nu a amintit niciodată numele lui Kundera.
În octombrie 2007, Milan Kundera nu a revenit în Cehia, pentru a primi distincția literară națională, invocând, atunci, probleme de sănătate. Este, însă, la fel de adevărat, că niciun oficial ceh nu s-a deplasat la Paris, pentru a-i transmite premiul.
