Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat miercuri într-o conferință de presă că în cadrul Comitetului Executiv al UEFA, organizat în ultimele zile la București, s-a discutat în principal despre rasism, dar și despre orașele care vor gazdui EURO 2012.
"Am discutat despre două teme mari în Comitetul Executiv al UEFA. Una a fost problema rasismului, doarece au existat câteva cazuri grave în ultima vreme. Nu pot să tolerez așa ceva, ar însemna să fiu complice. Am discutat posibilitatea ca arbitrul să întrerupă meciul în cazul unor manifestări rasiste", a declarat Michel Platini.
Comitetul Executiv al UEFA a decis ca orașele poloneze Varșovia, Poznan, Gdansk și Wroclaw să organizeze meciuri la EURO 2012, deși pe listă se mai aflau Cracovia și Chorzow. "Polonia mi-a dat patru principale și două de rezervă. Toate cele șase orașe îndeplineau cerințele, erau pregătite, dar am fost nevoiți să le păstrăm pe primele patru, nu le puteam alege pe toate", a afirmat șeful forului european de fotbal, Michel Platini.
Conducătorul UEFA a precizat că Ucraina are probleme cu stadioanele, iar în acest moment doar Kievul îndeplinește condițiile, însă chiar și așa nu poate organiza finala dacă până pe 30 noiembrie nu își pune la punct infrastructura. În caz contrar, ultimul act al competiției va avea loc la Varșovia. "În Ucraina sunt foarte multe probleme, dar trebuie să fim siguri că totul va fi pus la punct. Decizia finală în privința organizării va fi luată în decembrie 2009. Am trimis o scrisoare către federația ucraineană pentru a le spune ce dorim de la ei, iar dacă nu vor îndeplini toate condițiile, vom organiza EURO cu patru orașe din Polonia și doar două din Ucraina, cel mai bine pregătite. Ced că autoritățile din Ucraina își vor da toată silința pentru ca stadionul din Kiev să fie gata, dar dacă nu, finala va fi la Varșovia ", a mai explicat acesta.
Orașele Donețk, Lvov și Harkov au primit la rândul lor termen până pe 30 noimebrie 2009 să rezolve problemele cu infrastructura, în timp ce rezervele Dneprotrovsk și Odessa au fost eliminate deoarece nu îndeplineau cerințele minime. "Sunt puțin dezamăgit pentru că aș fi vrut să aleg patru orașe din Ucraina, dar din păcate nu s-a putut mometan să avem ceva oficial. Am primit scrisori de la autoritățile din Ucraina și mi-au dat garanții că totul va fi gata. O să trimit și eu la președinte, prim-ministru și parlament pentru a mă asigura că totul va fi bine", a explicat Platini.
Forul european va analiza propunerile în cadrul următoarei întâlniri, care va avea loc la Vilnius (Lituania), între 1 și 2 iulie.