Medeea Marinescu: Instituția impresarului de actori lipsește cu desăvârșire în România

Cu o zi înaintea premierei filmului "Weekend cu mama", actrița vorbește într-un interviu NewsIn și despre încrederea care a stat la baza colaborării cu regizorul Stere Gulea, despre motivele pentru care evită aparițiile frecvente la TV, dar și despre copilul pe care așteaptă să îl nască în iunie.

Reporter: Cum ați colaborat cu regizorul Stere Gulea și cu ceilalți artiști implicați în proiect?

Medeea Marinescu: E o colaborare pe care mi-am dorit-o, cea cu domnul Stere Gulea, pentru că este unul dintre regizorii importanți și ale cărui filme eu le-am văzut, nu pe toate, dar dacă mă refer doar la "Iarba verde de acasă" și "Moromeții", cred că e de ajuns. Mi-am dorit lucrul acesta, pentru că în filmele dumnealui se simțea mâna discretă, subtilă, a regizorului în lucrul cu actorul, iar asta mă interesa la momentul respectiv. De aici pornind, a fost o colaborare care s-a bazat pe încrederea mea absolută în dânsul. M-a flatat, sigur, că dânsul m-a chemat și mi-a oferit acest rol. Întotdeauna este flatant pentru un actor, chiar dacă vârsta personajului era diferită, dar este interesant să afli cum te vede altcineva într-o altă postură, într-un alt rol. De multe ori, tu te poți vedea în mod eronat, în roluri care nu ți se potrivesc. Dar cu un regizor în care ai încredere și care îți propune un asemenea rol, din capul locului mi se pare că este o colaborare care pornește pe niște baze juste, corecte, bune.Iar legat de actori, partenera mea principală, Adela Popescu, fiica mea în film, a fost o descoperire foarte bună pentru mine, pentru că nu o știam decât foarte vag din telenovele, și am descoperit un om foarte calm, foarte echilibrat, și un om a cărui intuiție funcționează foarte bine. Tudor la fel, pe el îl știam oarecum de pe holurile teatrelor, și Tudor este un om care este format în teatru și aveam aceeași bază de pornire. În rest, colaborarea cu Sapdaru, cu Răzvan Vasilescu, cu domnul Dinică, cu care iarăși mă cunosc de la Teatrul Național, au fost colaborări foarte bune. Suntem colegi, ne învârtim în aceeași zonă artistică, ceea ce e iarăși important, avem același stil.

R.: Cum ați prezenta publicului român, dar și străin, această peliculă? De ce ați recomanda cuiva să vadă acest film?

M. M.: Mi se pare că are două teme valabile oriunde: relația părinte-copil și problema gravă a drogurilor. E o problemă care poate interesa pe oricine care locuiește la Paris, Londra sau București. Asta îi poate "atinge" pe anumiți spectatori.

R.: Credeți că ar putea avea un succes comparabil cu "4, 3, 2" sau cu alte filme românești din ultima vreme?

M. M.: Mi-e greu să spun, dar trebuie ținut cont că filme precum "4, 3, 2" sau "Moartea domnului Lăzărescu" au atacat niște probleme extrem de românești, probleme acute care țineau de acest spațiu și care au reprezentat un șoc în exterior. Erau șocante tocmai prin faptul că erau neuzuale la Paris, în America sau în Anglia. Asta nu scade cu nimic valoarea lor. Filmul "Weekend cu mama" mi se pare că atinge o temă mai generală decât filmele de mai sus. Astfel că mi-e greu să spun. Îmi place să cred că un film bun e un film bun oriunde, în orice colț al lumii, iar un film prost este prost peste tot.

R.: Ultimul rol de film a fost în 2006, în producția franceză de mare succes "Je vous trouve très beau". De ce o pauză atât de mare?

M. M.: Distanța pare mai mare acum, pentru că premiera la "Weekend cu mama" are loc în 2009. Pregătirile filmului au început însă în 2007, deci la un an de la premiera peliculei franceze "Je vous trouve très beau". La jumătate de an de la lansarea ei în România, am primit propunerea din partea regizorului Stere Gulea. Filmările au început mai târziu, apoi au fost adăugate filmări la începutul lui 2008 și a mai fost tot procesul de postproducție, iar astfel am ajuns cu premiera în 2009. Deci distanța, în fond, nu este atât de mare. Sigur că ea pare mare din cauza premierelor care se află la distanță. E adevărat că noi nu avem un sistem hollywoodian în care să intrăm dintr-o producție în alta. În România și în Europa, în general, lucrurile merg ceva mai lent decât în America și decât am vrea noi, actorii. Dar asta nu ține de noi.

R.: Cum ați perceput colaborarea cu cineaștii francezi în comparație cu modul de lucru din România? Ce ar trebui schimbat la noi, ca să fie mai bine?

M. M.: Și aici, și acolo, când ai de-a face cu o echipă bună, e o colaborare bună, iar când ai de-a face cu o echipă proastă, e o colaborare proastă. Actori buni sunt și acolo, actori proști sunt și acolo, la fel ca aici. Eu n-am ținut cont și nu mi se pare că există, din punctul de vedere al colaborării cu echipa, decât diferențe calitative și într-un caz și în altul. E vorba de noroc, de contextul în care te afli la momentul respectiv. Diferențele apar în momentul promovării. E adevărat că un film românesc nu se compară, ca sistem de promovare, cu ce înseamnă promovarea în Franța. Campania care se duce este extrem de diferită, iar sistemul de protecție, din toate punctele de vedere, începând de la contractul actorului care joacă și terminând cu instituția impresarului, aici lipsește cu desăvârșire, iar acolo este o instituție care funcționează și care protejează actorul, pentru ca el să poată beneficia de toate condițiile și pentru a da randament maxim pe platoul de filmare. Nici în România nu mă pot plânge, pentru că mi s-au oferit toate condițiile pe care le-am cerut, dar sunt o grămadă de chichițe pe care un impresar le cunoaște; el știe să își apere actorul ca să poată da ce e mai bun pe platoul de filmare. Aici cred că avem noi de lucrat. În Franța, am un agent local cu care lucrez doar acolo, pe când în România, fiind vorba și de alte bugete, mă reprezint singură.

R.: Aveți proiecte cinematografice planificate pentru viitorul apropiat? Contracte semnate?

M. M.: Deocamdată, nu am semnat nimic, pentru că proiectul principal este nașterea băiatului meu, în iunie, și de-abia de atunci o să știu ce voi face mai departe. Voi începe să ma reorganizez, pentru că proiecte există, dar nu pot da mai multe amănunte, acum.

R.: Dar în teatru, pregătiți vreo premieră?

M. M.: La ora actuală mai joc în "Egoistul", cel mai probabil până la sfârșitul lunii, și într-o piesă a lui Vișniec, "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal". În rest, am ieșit din "Burghezul gentilom" și din "O noapte furtunoasă", pentru că sarcina nu-mi permite. Celelalte proiecte pe care le aveam programate pentru primăvara asta în materie de teatru le-am amânat sau am ieșit chiar din ele, pentru același motiv. E o "vacanță" pe care mi-am asumat-o. Sper ca, din toamnă, să le reiau. Pentru un actor, lucrul în teatru este ca gimnastica de antrenament pentru un sportiv de performanță, este ca studiul pe care orice pianist, indiferent că a cântat concerte grele de Rahmaninov, trebuie să îl continue în fiecare zi. Munca în teatru mi se pare definitorie pentru un actor.

R.: Vă gândiți ca pe viitor să abordați și altfel de teatru decât faceți la TNB?

M. M.: Eu fac parte din acea categorie de actori care, până a ajunge la Teatrul Național din București, a încercat formele alternative de teatru: teatrul de mișcare, am activat în primul teatru privat, Teatrul Unu, în 1996, când am terminat facultatea, teatrul cabaret, prin 1998, și am ajuns la Teatrul Național. Mi se par binevenite formele alternative și m-aș întoarce oricând la ele. E adevărat că TNB m-a prins și s-a întâmplat să joc numai acolo în ultimii ani și n-am mai avut timp de altceva. E greu să faci programări cu alte teatre. Dar oricând m-aș întoarce la teatrul underground, la alte forme de exprimare teatrală. Și publicul este diferit: un gen de public îți vine la Teatrul Național și un alt gen îți vine la Green Hours sau la Act.

R.: Ajungând acum la televiziune, ce părere aveți de aparițiile actorilor în emisiuni?

M. M.: În general, televiziunea e binevenită pentru actor. Pericolul apare atunci când nu știi sau nu faci alegerile care trebuie. Profesorul Florin Zamfirescu ne spunea în facultate, și nu înțelegeam atunci, că e mare lucru să știi să optezi, ca actor. Mai târziu, am înțeles. Sigur că, dacă vei apărea nonstop pe toate posturile de televiziune și vei face orice, în orice context, te disipezi ca artist, îți și uzezi imaginea și nu te vei defini ca personalitate, ca stil. Vei alerga să apari cât mai mult, să ai notorietate, aceasta e ca un drog care, la un moment dat, se va întoarce împotriva ta. Lumea se plictisește de tine, nu te regăsește, de fapt, în nimic. Aici e pericolul. Și eu am făcut foarte mult divertisment în televiziune, am mers la multe emisiuni, însă, la un moment dat, am spus stop și am început să aleg, să văd dacă am ce căuta acolo, în contextul ăla. Mai mult, fără a avea preconcepții, încerc să îmi aleg contextul în care apar. Am spus întotdeauna: degeaba ești un actor foarte bun dacă ai un partener prost. Scena aceea nu va ieși. Și recunosc faptul că am refuzat proiecte din cauza unor contexte neavantajoase. Am refuzat, în general, să lucrez cu neprofesioniști.

R.: Așadar, nu vedeți ca pe un lucru rău aparițiile la TV, ci doar frecvența și calitatea programelor...

M. M.: Aș fi ipocrită să spun asta. Nu am nimic împotriva serialelor de televiziune. Am și jucat. Joc în "Doctor de mame", care se va relua în curând, cu Vlad Zamfirescu, care mi-a fost coleg și avem același limbaj, cu Virgil Ogășanu, cu Maria Ploae, cu care am jucat în filme acum 20 de ani, și cred în profesionalismul lor. Nu cred că aș juca, mâine, cu niște oameni care cred că a face actorie înseamnă să te îmbraci frumos, să îți pui silicoane și începi să joci. Asta nu e actorie.

R.: Mulți actori se plâng de prea puțin timp liber. Dumneavoastră cum stați la acest capitol?

M. M.: Acum, din fericire, am mai mult timp, pentru că am mai redus motoarele din cauza sarcinii. E o perioadă care îmi prinde foarte bine, pentru că mă întorc către mine, stau de vorbă cu mine, încerc să îmi adun gândurile și să văd ce o să fac mai departe. După ce, multă vreme, am fost prinsă cu filmările și cu reprezentațiile la Teatrul Național, acum timpul liber înseamnă relaxare și întoarcere către mine și către lucrurile simple.

R.: Sunteți de acord cu afirmațiile vehiculate în presă și printre unii oameni de cultură, potrivit cărora, odată cu dispariția actorilor din generațiile vechi, un exemplu recent în acest sens fiind Ștefan Iordache, se subțiază elita actorilor români? Credeți că artiștii tineri, printre care vă numărați și dumneavoastră, vor beneficia și ei de apreciere mai mare în viitor?

M. M.: Aceasta e o discuție care poate fi dezvoltată foarte mult. Cred că i-am auzit și eu pe aceia care lansau astfel de teorii. Categoric, toți acești mari actori, cineaști, regizori de teatru, dintre care mulți nu mai sunt astăzi, sunt repere pentru o tânără generație, din care fac parte și eu. Trebuie ținut cont că, față de dânșii, noi am prins altfel de vremuri, care sunt ceva mai complicate, ceva mai vitrege. Dar asta nu diminuează cu nimic, după părerea mea, calitatea unor tineri cineaști, actori, care, după cum vedeți, se afirmă nu numai în România, ci și în străinătate. Și atunci mi se pare nedrept. O carieră se construiește doar în timp. Haideți să ne dăm un răgaz de 10-20 de ani și să vorbim atunci despre personalități. Sigur că, acum, e nedrept să vorbești despre un tânăr actor comparându-l cu Ștefan Iordache. Dar el încă n-a avut timpul de acumulare. Lasă-i locul și timpul ca el să se manifeste. Trebuie să avem această generozitate, și mă refer acum și la cei în vârstă, să se pună în locul nostru, când aveau dânșii 20 și ceva de ani și erau proaspeți angajați în teatru sau debutanți în cinema...

R.: Aveți proiecte sau lucruri pe care, acum, regretați că nu le-ați făcut din lipsă de timp sau, pur și simplu, pentru că ați ales să nu le faceți?

M. M.: Am avut niște proiecte de teatru pe care recunosc că le-am amânat sau pe care, în momentul ăsta, le-am ratat, în care nu mă mai pot implica. Nu sunt regrete majore. Am mers pe principiul că dacă n-a fost să se întâmple, nu trebuia să se întâmple. Au fost scenarii de film, au fost filme care nu s-au întâmplat din acest motiv. Cu siguranță, dacă am fost lăsată să aștept un an sau doi până la următorul film, această perioadă îmi era necesară mie ca actor să mă definesc.

R.: Vă doriți ceva, în mod special, acum?

M. M.: La carieră mă gândesc foarte puțin în momentul acesta, pentru că toată atenția mea este canalizată către acest copil, pe care l-am dorit de foarte mult timp. L-aș mânia pe Dumnezeu să mă gândesc la altceva. Proiectele pe plan profesional le-am pus în paranteză până în luna iulie.