Ultimele Stiri· 2 min citire

Mazilu: Nu va fi un miracol să învingem Franța, dar trebuie să fim conștienți ca va fi dificil

Mazilu: Nu va fi un miracol să învingem Franța, dar trebuie să fim conștienți ca va fi dificil

Mazilu: Nu va fi un miracol să învingem Franța, dar trebuie să fim conștienți ca va fi dificil

Publicat31 aug. 2009, 11:39
Actualizat1 sept. 2009, 01:28
SursăNewsIn

Atacantul echipei naționale a României, Ionuț Mazilu, a declarat, luni, că o eventuală victorie a tricolorilor împotriva Franței nu ar reprezenta o surpriză de proporții, însă este conștient că va fi foarte dificil de obținut.

"Trebuie să jucăm fiecare meci la victorie, dar calificarea este departe. Nu cred că va fi un miracol să învingem în Franța, dar trebuie să fim conștienți că va fi foarte greu. Vom vedea la ora meciului care va fi diferența dintre noi și Franța. Trebuie să jucăm cu inima, dar ne trebuie și inteligență în joc. Dacă vom alerga mai mult ca ei, cred că vom avea mai multe șanse", a spus Mazilu.

Atacantul a mai afirmat că a fost surprins de convocarea la echipa națională: "Nu mă așteptam să fiu convocat, pentru că nu am fost chemat și la precedentele meciuri. Probabil că forma mea bună de la Arsenal Kiev m-a adus aici".

La rândul său, Vasile Maftei susține că echipa națională trebuie să lupte până la capăt, chiar dacă șansele de calificare sunt infime: "Sper să fac o treabă bună și să câștigăm în Franța. Până acum a fost un an perfect pentru mine, să vedem cum va fi în continuare. Trebuie să învingem Franța și să credem în continuare, trebuie să jucăm până la capăt. Trebuie să joci de plăcere împotriva unor jucători de mare clasă. Franța este cea mai bună echipă a grupei".

Partida Franța-România din preliminariile Campionatului Mondial din 2010 se va disputa sâmbătă de la ora 22:00 pe stadionul Saint-Denis. Patru zile mai târziu, tricolorii vor întâlni Austria, pe stadionul Steaua, de la ora 20:45.  

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri