Ultimele Stiri· 3 min citire

Marko:Președintele încearcă să impună ideea că o minoritate poate guverna prin OUG

Marko:Președintele încearcă să impună ideea că o minoritate poate guverna prin OUG

Marko:Președintele încearcă să impună ideea că o minoritate poate guverna prin OUG

Publicat21 oct. 2009, 07:32
Actualizat21 oct. 2009, 22:30
SursăNewsIn

Președintele UDMR, Marko Bela, a afirmat că situația actuală de conflict politic nu poate fi motivată prin eventuale probleme ale Constituției și a arătat că, de fapt, politicienii sunt "de vină", o mare parte din vină fiind chiar a președintelui Traian Băsescu.

Marko a arătat în plenul reunit al celor două Camere, unde s-a dezbătut declarația opoziției privind susținerea lui Klaus Johannis la funcția de premier, că de-a lungul timpului politicienii și mai ales partidele care au făcut parte din Guvern au "aplicat abuziv un anumit articol din Constituția României". 

El a explicat în continuare că este vorba despre emiterea de către Executiv a "sute și sute" de ordonanțe de Urgență, în timp ce Constituția este specificată necesitatea existenței unei "situații de urgență" pentru emiterea unor astfel de acte normative. "Din această dispoziție reiese că ori în România anii precedenți, timp de 10, a existat în permanență o situație extraordinară, suntem o țară extraordinară, având o situație extraordinară, ori noi, cu toții, cei care am fost în Guvern (...)am aplicat abuziv un anumit articol din Constituția României", a spus Marko Bela.

Astfel, senatorul UDMR a mai spus că s-a ajuns în situația în care "președintele țării încearcă să impună ideea că o minoritate poate guverna prin OUG-uri".

Totodată, liderul UDMR a vorbit și despre rolul de mediator al președintelui țării în procesul de numire a unui nou premier, subliniind că nu face parte dintre "cei care afirmă că președintele nu trebuie să aibă niciun rol" în formarea Guvernului României. "Dar când există o majoritate în Parlamentul României, președintele are rolul de a respecta voința acelei majorități", a mai afirmat, Marko anunțând că membrii UDMR vor vota declarația depusă miercuri de opoziție.

Senatorul UDMR Cseke Attila a arătat că grupul parlamentar din care face parte crede "în continuare" în sistemul parlamentar bicameral și că modificarea prin referendum a structurii Parlamentului este imposibilă, necesitând revizuirea Constituției.

Astfel, senatorul a anunțat că grupul UDMR votează pentru avizul negativ al comisiilor juridice privind scrisoarea președintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pentru Parlament unicameral și număr redus de paralmentari.

"Noi credem în continuare în sistemul bicameral cu o mai bună partajare și stabilire a atribuților celor două Camere ale Parlamentului. (...)prima întrebare pe care dorește președintele României să o adreseze cetățenilor cu drept de vot din această țară, trecerea la un Parlament unicameral este o problematică esențialmente supusă revizuirii Constituției, și nu poate fi tranșată în niciun fel prin referendum",  a spus senatorul UDMR.

Totodată, Cseke a criticat și OUG 103/2009, privind organizarea referendumului prin care se stabilește un termen în care Parlamentul trebuie să dea punctul de vedere asupra intenției președintelui de a organiza un referendum.

Astfel, el spune că Guvernul s-a inspirat la redactarea OUG 103/2009 din documentul "Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului" al Comisiei de la Veneția, dar că Executivul a "citit doar ceea ce a dorit să culeagă". În acest sens, Cseke Attila a mai explicat că respectivul document prevedea și necesitatea ca legislația privind referendumul să nu fie modificată cel puțin un an înainte de referendum. "Dacă tot a invocat acest document pentru a umili Parlamentul prin emiterea OUG 103, Guvernul României are obligația de a transpune toate reglementările cu caracter tehnic propuse de către Comisia de la Veneția", a conchis Cseke.

Și membrii grupului Parlamentar al minorităților naționale au anunțat că votează avizul negativ al celor două comisii juridice privind scrisoarea președintelui.

Cererea președintelui de a organiza referendum pentru Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300  a primit aviz negativ din partea senatorilor și deputaților, avizul fiind consultativ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri