Atacantul lui Dinamo se află la recuperare în Portugalia, iar Gazeta Sporturilor scrie că și-a prelungit șederea fiindcă negociază cu o echipă din prima ligă. Madeira ar da pentru el 800.000 euro.
Reconstrucția la Dinamo e pe cale să se desfășoare într-un ritm mai alert decât se aștepta, tineri precum Alexe, Rus sau Dragoș Grigore având șansa unor cantecte mai dese cu prima echipă încă din această iarnă.
La "lista neagră a lui Borcea", vehiculată în ultimele zile, și pe care s-ar afla numele lui Pulhac, Boștină, Kone, Claudiu Niculescu și Adrian Cristea s-ar adăuga și plecări voite, unele dintre ele foarte importante. Conform Gazetei Sporturilor, atacantul Marius Niculae e pe cale să se înțeleagă zilele acestea cu o echipă în Portugalia, la care ar urma să se transfere în pauza competițională.
În momentul de față la Lisabona, unde se recuperează după o accidentare sub supravegherea medicului lui Sporting, "Săgeată" ar fi trebuit să revină în țară la începutul acestei săptămâni, dar se pare că și-a prelungit șederea întrucât este curtat de o echipă de primă ligă. Ziarul scrie că fotbalistul ar fi urmărit de Sporting Braga și Nacional madeira, această din urmă echipă oferind pentru el 800.000 de euro.
Ultimul meci pe care Marius Niculae l-a jucat pentru Dinamo a fost cel contra Stelei (30 septembrie), câștigat cu 1-0.