Ultimele Stiri· 2 min citire

Marian Sârbu confirmă că salariile din Legea unică au fost reduse cu 40%

Marian Sârbu confirmă că salariile din Legea unică au fost reduse cu 40%

Marian Sârbu confirmă că salariile din Legea unică au fost reduse cu 40%

Publicat24 iun. 2009, 17:32
Actualizat24 iun. 2009, 23:09
SursăNewsIn

Cele trei niveluri de referință din grila de salarizare a Legii unitare a salarizării se apropie de 5,4, 3,8 și 2,3, însă propunerile "sunt încă în negociere", a declarat miercuri, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Marian Sârbu.

"Ajustările făcute pe grila de salarizare se apropie de a doua variantă, ce are coeficienții prezentați de dumneavoastră (5,4, 3,8 și 2,3 n.r.), însă propunerile sunt încă în negociere. Magistrații nu intră în această parte a grilei, ci vor avea coeficienți cuprinși între 10 salarii minime și 15 salarii minime, la care se vor adăuga și sporurile. Deci, salariile acestora se vor situa între 6.000 și 9.000 de lei", a spus Sârbu.

"Ceea ce pot să confirm este că un profesor de liceu cu gradul II va avea un salariu de debut de circa 2.000 lei, cu coeficienți cuprinși între 3,05 și 4,75. Când vor avea toate sporurile de vechime, aceștia pot ajunge la salarii de 3.600 lei și 3.700 lei", a precizat ministrul.

Legea unitară de salarizare va avea o perioadă de tranziție de patru-cinci ani, iar cei care vor avea salarii peste nivelurile trecute în grilă vor aștepta câțiva ani până vor fi ajunși din urmă de cei cu salarii mici, a mai declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu.

"La data la care legea va deveni aplicabilă, va exista o perioadă de tranziție, salariile din grilă vor crește raportat la salariul minim pe economie. Acesta este un nivel static de 600 de lei (la care sunt raportate celelalte salarii în funcție de coeficienți în grila de salarizare, n.r.). Eu cred că perioada de tranziție va dura între patru și cinci ani, iar cei care au salarii peste grilă vor aștepta, probabil, câțiva ani de zile până vor fi ajunși din urmă", a spus Sârbu.

Ministrul a precizat că sporurile ar putea reprezenta mai mult de 30% din salarii până în anul 2012, urmând ca, după această dată, sporurile să nu depășească 30% din salariul de bază.

'Până în 2012, sporurile pot cumula mai mult de 30% din venituri, însă o bună parte din sporurile din sistemul bugetar se vor regăsi în salarii de la 1 ianuarie 2010", a afirmat Sârbu.

Ministrul Muncii a ținut să menționeze, că în cazul în care nu vor mai exista bani pentru plata salariilor din toamnă, ar putea fi activată Ordonanța ce limitează sporurile angajaților din sectorul bugetar.

"Nu cred că vor fi probleme de finanțare a salariilor și pensiilor. Probabil, în ultima parte a anului vom folosi acea ordonanță de limitare a sporurilor, în așa fel încât salariile să poată fi acordate", a mai spus Sârbu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri