Ultimele Stiri· 1 min citire

Marfă expirată pe rafturile unui hipermarket din Capitală

Marfă expirată pe rafturile unui hipermarket din Capitală

Marfă expirată pe rafturile unui hipermarket din Capitală

Publicat26 sept. 2009, 10:32
Actualizat28 sept. 2009, 08:33
SursăRealitatea TV

Produse expirate pe rafturile hipermarketurilor. Reporterii Realitatea TV au filmat în același magazin două zile la rând marfă ieșită din termenul de garanție. Angajații recunosc și ei că pun produse expirate la vânzare, iar uneori își cer și scuze.

Raionul de dulciuri. În capăt, un frigider plin cu pahare viu colorate. Budinca este expirată de cu o zi înainte. Angajata magazinului a spus că urma să le scoată imediat de la raft și s-a scuzat invocând aglomerația din ultimele zile și lipsa timpului necesar pentru a verifica toate produsele.

Casierul a părut obișnuit cu nemulțumirile clienților. ''Ce vină am eu? Faceți reclamație'', a răspuns el. Fata de la "Relații cu clienții" s-a scuzat și ne-a decontat produsul. ''Nu e inedit, dar nici des. Vă rugăm să ne scuzați'', a spus ea.

Următoarea zi am găsit în raft aceeași budincă, dar la plic. Expirase cu o săptămână în urmă.

Reprezentanții magazinului nu au putut fi contactați pentru a-și exprima un
punct de vedere oficial în legătură cu aceste nereguli.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri