I se mai spune Bethleemul României. Este o peșteră micuță, de unde, spun bătrânii, a pornit creștinismul la noi în țară. Stă ascunsă de mii de ani în Dobrogea, însă primește cu porțile deschise pe oricine vrea să îi asculte istoria.
August! O zi toridă de vară petrecută în Dobrogea. Câteva indicatoare nu ne lasă să ne pierdem! Până la mănăstire nu mai este mult, însă pe drum facem o oprire la fântâna lui Mihai Eminescu.
Povestea spune că poetul s-a oprit preț de câteva clipe aici, în Dobrogea, în drumul său spre mare. Și se mai spune că izvoarele nu au secat niciodată, nici chiar pe cea mai mare arșiță.
Sub tei este răcoare, iar apa izvorului este rece ca gheața. Numai bine să te răcorești un pic. Însă călătorului îi șade mai bine cu drumul, așa că pornim mai departe. Și ajungem la mănăstire. Este atât de liniște, încât îți auzi și gândurile.
Nu e zi în care mănăstirea să nu fie vizitată de turiști. Și nimeni nu pleacă fără o scurtă lecție de istorie.
Exista legende care spun că aici a fost un schit, pe vremea războiului a
fost părăsit și a devenit adăpost pentru animale.
Sfântul Andrei este cunoscut ca apostolul care a creștinat ținuturile de la nord de Dunăre. A stat ascuns într-o peșteră, unde era vizitat de credincioși. Tradiția populară spune că aici Sfântul Andrei i-a botezat pe strămoșii lui Zamolxe. stat câteva luni, ascuns, pentru ca aici, pe vremurile acelea era un castru roman, iar ei erau închinători la zei.
Peștera nu a fost modificată, însă a fost recondiționată și s-a construit și o turlă mai mare. Obiceiurile au rămas însă neschimbate.
Oameni din întrega țară vin să viziteze atât peștera, cât și mănăstirea. E drept că lăcașul de cult este abia ridicat, însă acest lucru nici nu contează pentru cei care vin să se plece în fața Sfântului Andrei.
La mânăstirea Sfântului Andrei vin mii de pelerini. Acum, locuiesc aici 14 călugări însă, în curând, turiștii se vor putea caza aici, în mânăstire.
