Copiii ai căror părinți muncesc în străinătate au dreptul la o alocație plătită de statele gazdă din UE, iar aceasta poate avea un cuantum mai mare decât cea din România, informează MAE, care va lansa și o campanie de comunicare pentru promovarea acestor acestor drepturi.
Ministerul Afacerilor Externe și organizația "Alternative Sociale" au încheiat un parteneriat pentru proiectul "Combaterea efectelor negative ale migrației în rândul copiilor și al bătrânilor de acasă", care se va desfășura pe perioada 2009 - 2011, anunță instituția.
Astfel, într-o primă fază, va fi pusă la punct o campanie de comunicare și conștientizare privind drepturile copiilor cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, conform prevederilor europene. Campania se va desfășura la nivel național și internațional în perioada 2009 - 2011 și include: un spot radio difuzat la nivel național și internațional, 2.000 de postere și 10.000 de pliante, 3.000 de ghiduri practice destinate părinților.
MAE va contribui la derularea campaniei prin diseminarea informațiilor privind proiectul Asociației "Alternative Sociale" prin ambasadele și consulatele României de pe teritoriul UE - anunțuri pe site-urile reprezentanțelor României din statele membre UE, distribuirea materialelor informative furnizate de "Alternative Sociale".
În ceea ce privește unul dintre drepturile esențiale ale copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate - alocațiile europene - MAE explică că acestea reprezintă o formă de prestații familiale care au ca scop asigurarea securității sociale pentru salariații și lucrătorii independenți, și membrii familiilor acestora, care au reședința într-un stat membru al Uniunii Europene și desfășoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state.
Aceste alocații se acordă pentru copiii avuți în îngrijire, ca și alocațiile care se acordă în România. Ministerul român subliniază că diferența constă în faptul că, drept urmare a desfășurării unei activități salariale sau independente pe teritoriul unui alt stat membru UE, această alocație poate avea un cuantumul mai mare (în majoritatea cazurilor), acest cuantum depinzând de legislația statului respectiv.
De aceste alocații pot beneficia copiii ai căror părinți lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, părinții care au dreptul de a primi această alocație ca urmare a activității desfășurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocație pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislația țării în care lucrează, indiferent dacă aceștia au sau nu copiii împreună cu ei.
Colaborarea dintre MAE și "Alternative Sociale" este, potrivit comunicatului de presă, în concordanță cu strategia de comunicare și diplomație publică a ministerului, care subliniază importanța colaborării cu mediul asociativ. Organizația non-guvernamentală "Alternative sociale", organizație non-profit, neafiliată politic, a fost înființată în anul 1997, la inițiativa unui grup de studenți și cadre didactice de la Facultatea de Asistență Socială a Universității A. I. Cuza.