Echipa masculină de sabie a României s-a calificat în finala CM de scrimă, din Antalya, unde va juca împotriva Italiei.
Echipa României, formată din Rareș Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hănceanu și Florin Zalomir, a învins astăzi Ungaria, cu 45-39, în semifinalele probei de sabie la Campionatul Mondial de scrimă din Antalya.
În primul tur, tricolorii nu au avut adversar, iar în turul 2 au trecut de echipa Germaniei (45-42), pentru ca în sferturi să treacă de Franța, cu 45-41. În finală, românii vor întâlni de la ora 17:30 echipa Italiei, care a trecut în cealaltă semifinală, tot la mare luptă, de Rusia, cu 45-43.
Până în acest moment, delegația României prezentă la Mondialele de Antalya a cucerit o medalie de argint prin Rareș Dumitrescu, la sabie. Ieri, naționala feminină de floretă s-a clasat în apropierea podiumului, pe locul 4.