Ludovic Orban exclude orice fel de colaborare cu PD-L și cu Traian Băsescu. Orban a spus că va susține orice demers care să împiedice validarea mandatului lui Băsescu.
Ludovic Orban spune că PNL are un acord de colaborare cu PSD și "trebuie respectat". " Eu nu îl consider pe Traian Băsescu președintele României. Consider că ceea ce s-a întâmplat pe 6 decembrie a reprezentat un atentat la democrație. În viața mea nu mi-aș fi imaginat că la 20 de ani de la revoluție să se câștige voturi așa cum au fost câștigate de Traian Băsescu prin șantaj, amenințare, cumpărare de voturi", a spus Orban care a adăugat că nu îl recunoaște pe Băsescu președinte.
"Îl consider un rău imens și în ceea ce mă privește voi susține orice demers constituțional menit a împiedica validarea unui mandat obținut printr-o gravă fraudă electorală", a declarat Orban care a subliniat să majoritatea parlamentară trebuie să dea funcționeze și să dea un guvern.Liderul PNL a respins posibilitatea de a coopera cu PD-L. "PD-L este o grupare politică oportunistă de indivizi obișnuiți să trăiască pe urma jefuirii banului public și care nu reprezintă un partener cu care se poare discuta. Nu există PD-L, ci doar o gașcă a lui Traian Băsescu care îl ascultă și îl urmează în toate denersurile induferent câte de departe sunt de lege, de bunul -simț, de Constituție și de interesul național", a mai spus Orban care s-a declarat neinteresat de demersul PSD de a contesta alegerile. "Chiar ne deosebim din multe puncte de vedere de PSD. Eu nu pot fi de acord ca în România sute de mii de voturi să fie obținute cu bani negri prin cumpărare de voturi. Eu nu pot fi de acord ca în România angajați ai instituțiilor publice conduse de politruci numiți din clanul Băsescu să fie forțați să voteze într-un fel sau altul. Nu pot fi de acord ca România să fie guvernată zăngănind cătușele pe la urechile oamenilor de afaceri, ale jurnaliștilor, ale politicienilor, ale liderilor de sindicat sau prin divizare și învrăjbire între români", a mai afirmat Orban care a subliniat că Traian Băsescu "nu are nicio legitimitate de a se declara președintele României".
Întrebat dacă va menține coaliția cu PSD, Orban a punctat că există o coaliție care are un proiect de guvernare cu principii solide. Despre Klaus Johannis, Ludovic Orban a declarat că "nu suntem cramponați de o singură persoană", dar că îi respectă opinia și că îl înțelege că nu mai vrea să fie umilit de președinte. Totuși, Orban lasă să se întrevadă o posibilitate de a participa la o eventuală guvernare: "Majoritatea parlamentară, elementele programului de guvernare, voința de a da țării un guvern care să scoată țara din criză există în continuare".