Autostrăzile lipsesc, drumurile care există sunt pline de gropi, marcajele turistice sunt insuficiente, iar turiștii nu au unde merge la toaletă. Acestea sunt câteva elemente ce împiedică țara noastră de devină un puct de atracție pentru turiștii străini, dar și pentru cei români. ANAT a realizat un top al destinațiile turistice deficitare în toalete.
Bucureștiul este capitala României și ar trebui să fie un exemplu din toate punctele de vedere. Palatul Parlamentului însă, este lipsit de toalete ecologice în preajmă. Același lucru este valabil și pentru Piața Revoluției, Piața Constituției, Academia Militară, Piața Romană sau chiar Patriarhia și zona Lipscani.
Dacă plecăm de la București spre Valea Prahovei, locurile în care ne putem opri în caz de nevoie sunt benzinăriile. Nici măcar localitățile Azuga, Comarnic sau Cornu nu dispun de toalete publice.
La Brașov, toaletele ecologice nu prea există. Unii turiști care ajung la Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Graft sau Poarta Schei au noroc să găsească toalete. Problema este însă că majoritatea sunt închise.
Sibiul stă puțin mai bine. În punctul turistic Biertan există toaletă, dar nu oferă condiții prea bune.
Județul Harghita are o grămadă de frumuseți: Lacul Sfânta Ana, Lacul Roșu sau sau Băile Harghita. Toalete însă nici una.
Mergem mai spre vest, în Alba. În stațiunea Arieșeni nimeni nu a auzit de astfel de invenții moderne. Aceeași situație și în centrul Municipiului Aiud. Dacă facem turul mănăstirilor din Moldova toaletele ecologice sunt o minune. Nu există nici la Mănăstirea Humor, nici la Arbore, Pătrăuți, Neamț, Bicaz sau Secu. Casa memorială Ion Creangă este în aceeași notă. Cum ar arăta aici o toaletă ecologică? Probabil inestetic, spun autoritățile.
În Maramures, la cimitirul vesel există o toaletă care este însă insalubră și nerecomandabilă. În judetul Constanța bilanțul scoate la iveală lipsa grupurilor sanitare de la Histria și de la Adamclisi. La Punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, toaleta se află pe teritoriul Bulgariei. Nu există nimic amenajat nici pe Plaja Eforie Sud și nici pe Faleza Tuzla.
Cât despre Delta Dunării, un paradis, dar fară toalete pentru turiști.