Există lideri politici care au şarm doar în opoziţie, faţă de guvern sau în propriul partid. Crin Antonescu intră în categoria politicienilor care înfloresc în opoziţie şi dau să se ofilească la putere, ca şi cum n-ar suporta lumina prea puternică şi constantă a reflectoarelor.
Recunosc faptul că sunt printre cei cărora le plăcea să-l asculte pe Crin Anontescu vorbind. În marea de analfabeţi care inundă de 20 ani scena politică democratică, liderul liberal era o insulă de cultură, oratorie şi decenţă. Era printre puţinii politicieni capabili să rostească adevăruri usturătoare fără să-şi jignească oponenţii, să prezinte lucruri neplăcute fără să fie strident, să fie aplaudat cu sinceritate chiar şi de cei împotriva cărora îşi îndrepta tiradele.
De când a devenit preşedintele PNL, discursul său – singura armă veritabilă a lui Antonescu în lupta politică – şi-a pierdut din strălucire, ca şi cum liderul PNL n-ar mai găsi cuvintele potrivite, cu care altă dată ridica în picioare sălile cu liberali. Acum, Crin Antonescu pare neconvingător. O simt şi colegii lui de partid, care, ieri, la lansarea candidaţilor la europarlamentare, l-au aplaudat mai mult din politeţe. Nici n-au prea avut ce aplauda, căci Antonescu nu le-a livrat decât o comparaţie, deja uzată, a şefului statului cu un chelner care încarcă nota de plată a electoratului în beneficiul său şi în detrimentul ţării.
Manifestarea sărăcioasă, în scenografie şi idei, de la Palatul Parlamentului, a arătat un PNL dezorientat, cu lideri care nu se regăsesc.
