Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat, miercuri, arbitrii pentru partidele din ultima etapă a Ligii I. Brigada bulgară care va conduce meciul dintre liderul Ligii I, Unirea Urziceni, și Steaua va fi condusă la centru de Anton Guenov. Joi, CCA a mai anunțat că meciul Universitatea Craiova - FC Vaslui va fi condus la centru de Andrea de Marco
Miercuri, 10 iunie:
Ora 20.00: UNIVERSITATEA CRAIOVA - FC VASLUI
Arbitri: Andrea de Marco - Massimo Biasutto, Alessandro Lion (toți Italia)
Centralul este arbitru FIFA din 2007.
Ora 20.00: GLORIA BUZĂU - GLORIA BISTRIȚA
Arbitri: Mihai Prodan (debutant) - Radu Iulian, Iulian Szekely
Ora 20.00: RAPID - POLI IAȘI
Arbitri: Marian Bordean - Micloș Nagy, Sebastian Stoianof
La tragerea la sorți a fost desemnat inițial Robert Dumitru, dar acesta a fost schimbat, pentru că a avut un conflict cu fundașul Marius Constantin la meciul cu Farul Constanța, în urma căruia jucătorul a și fost eliminat în pauză.
Ora 20.00: UNIREA URZICENI - STEAUA
Arbitri: Anton Guenov - Nikolay Petrov, Georgi Slavov (toți din Bulgaria).
Centralul este arbitru FIFA din anul 1999 și a mai condus în cariera sa jocul dintre Finlanda și România, scor 0-1, din preliminariile pentru CM din 2006.
Ora 20.00: FC ARGEȘ - DINAMO
Arbitri: Alexandru Tudor - Ionel Popa, Octavian Șovre
Ora 20.00: FC BRAȘOV - FC TIMIȘOARA
Augustus Constantin - Eduard Dumitrescu, Adrian Vidan
La acest meci trebuia delegată o brigadă din străinătate, dar CCA a ținut cont de cererea clubului gazdă și a decis să delege arbitri români.
Ora 20.00: GAZ METAN MEDIAȘ - CFR CLUJ
Marius Avram - Nicolae Megheșan, Eduard Crângașu
Inițial, la această partidă a fost tras la sorți Sebastian Colțescu, însă centralul a fost înlocuit deoarece a avut probleme de arbitraj în acest sezon la jocul gazdelor cu FC Brașov (scor 0-0)
Ora 20.00: CS OTOPENI - FARUL CONSTANȚA
Arbitri: Emil Voicu (debutant) - Dorin Mudura, Cătălin Savu
Ora 20.00: PANDURII TÂRGU JIU - OȚELUL GALAȚI
Arbitri: Cristian Balaj - Cristian Nica, Aurel Onița
Clubul gorjean a cerut arbitri străini la această dispută, însă CCA a refuzat această propunere și a delegat o brigadă FIFA din România.
Meciurile FC Argeș - Dinamo și FC Brașov - FC Timișoara au fost considerate mai dificile de membrii CCA și de aceea arbitrii au fost numiți și nu trași la sorți. De asemenea, la jocurile Gloria Buzău - Gloria Bistrița și CS Otopeni - Farul au fost delegați arbitri debutanți pentru că sunt cu un grad de dificultate mai redus.