Laura Cernahoschi: Paranoia noii Europe

În centrul și estul Europei crește frustrarea legată de administrația Obama. Anunțul renunțării la scutul antirachetă plasat în Polonia și Cehia i-a dezamăgit pe locuitorii celor două țări. Deși scutul fusese anunțat chiar de administrația Bush ca un proiect de apărare împotriva rachetelor iraniene, nu a celor ruse, polonezii și cehii priveau prezența unor instalații militare americane pe teritoriul lor drept o garanție împotriva tendințelor expansioniste ale Rusiei. Decizia de a renunța la acest proiect  este cea strategic și pragmatic corectă, o spun majoritatea analiștilor. Între altele, scutul, prea costisitor și care nu și-a dovedit  eficiența în teste pană acum, oricum nu ar fi putut face față imensului arsenal nuclear rus. Cu toate acestea, Rusia s-a retras din Tratatul Forțelor Convenționale din Europa ca urmare a deciziei administratiei Bush de a-l plasa în Polonia și Cehia.

Nu dorințele Rusiei au dictat Americii renunțarea la scut, dar dacă în mod colateral “asta înseamnă că Rusia se va simți mai putin paranoică... asta este un bonus” a spus Obama. Corect, roadele se văd deja: la New York, Medvedev s-a declarat deschis alăturarii occidentului în impunerea de sancțiuni Iranului pentru programul nuclear. Dar cum rămane cu paranoia est-europenilor? Obama nu a menajat-o deloc: anunțul renunțării la scut a fost făcut la 17 septembrie, adică exact data comemorării a 70 de ani de la invadarea Poloniei de către URSS. Firește, polonezii au simtit lipsa de delicatețe americană drept o ofensă suplimentară.

De ce se tem însă polonezii și cehii, dar și o bună parte a analiștilor romani că vor fi lăsați din brațe de americani în “ghearele Rusilor”? Mai este Rusia capabilă să își reia influența în această parte a continentului? Dacă e să ne luăm după descrierea pe care o face Rusiei însuși presedintele Medvedev într-un editorial, țara nu prea mai pare o mare putere: “o țară umilitor de dependentă de materiile prime”, “o economie care încă reflectă principalele defecte ale celei sovietice”, “o scădere demografică produsă de alcoolism, fumat, accidente, dar și de lipsa tehnologiilor medicale”, “corupție endemică”. Acestia sunt termenii în care iși prezintă liderul de la Kremlin propria țară. Într-adevar, Rusia a fost mai lovită de criză decat alte state, depinzând într-o așa de mare măsură de prețul materiilor prime. Da, Rusia nu este în debandada din anii 90, dar nu este nici în deplinătatea forțelor sale. Chiar și razboiul de anul trecut din Georgia a arătat, pe lângă dorința Moscovei de a-și păstra controlul și influența în vechiul spațiu sovietic, o armată rusă imbatranită și depașită.

Teama istorică de Rusia rămane însă în picioare pentru est-europeni chiar și protejați fiind de Tratatul NATO. Ideea de “relație pragmatică cu Rusia”, proclamată de Washington, dar la nivel declarativ chiar și de diplomația romană, rămâne una greu de pus în practică, în mare parte și din cauza Moscovei. Cu toate acestea, țările de la marginea de est a “occidentului” au, pe termen scurt, cel puțin, o singură armă rusă de care ar trebui să se teamă, de care nu i-ar fi pazit scutul american: gazul. Independența energetică ar trebui să fie, în asemenea condiții, unul din principalele scopuri ale guvernelor din această zonă.

ÎN CURÂND