La nici 30 de kilometri de Cluj-Napoca găsim cea mai frumoasă rezervație naturală din zona Transilvaniei. În satul Săcălaia, pe meleaguri pitite printre dealuri line, Lacul Știucii întregește perfect tabloul.
Viețuitoare unice în lume, stuful des și vegetația din zonă îți dau impresia că ești într-o mică deltă. Unde mai pui că lacul este raiul pescarilor, mai ales al amatorilor de știucă.
Mulți spun că dintre toate lacurile din județ, cel de la Săcălaia
este paradisul pescarilor sportivi.
Lacul de la Săcălaia este singurul lac natural cu apă dulce din zonă. Localnicii spun că, paradoxal, s-ar fi născut într-un loc unde mai demult a fost o mină de sare, care între timp s-a prăbușit. Aluviunile depuse au transformat însă lacul în apă dulce. Supranumit și Lacul Știucii, după numele peștelui care predomină, lacul a fost declarat rezervație și pentru că în zonă există foarte multe păsări rare.
În august cele mai bune zile pentru pescuit sunt de pe 11 până pe 15, apoi din 26 până în 30. Am consultat un solunar, un fel de calendar întocmit pentru pescari. În el sunt stipulate orele și zilele favorabile pescuitului, în funcție de pozitia simultana a lunii si a soarelui.
Mai exact, în acele intervale de solunar, peștele este mai înfometat și astfel va cădea mai ușor pradă. Pescarii se înghesuie pe lac datorită capturilor impresionante, adevărate trofee, știuci care depășesc un metru lungime. Lacul Săcălaia este considerat cel mai adânc din Transilvania, în jur de 10-12 metri adâncime.
De lac se leagă și o legendă. Se spune că, pe vremea romanilor, lacul ar fi înghițit o așezare. Când apa devenea foarte limpede, se putea zări acoperișul unei bazilici. Înotători cu experiență se avântau spre satul scufundat, dar unul cădea jertfă, înghițit de un vârtej ce se forma în jurul bazilicii. De 30 de ani însă, depunerile au acoperit satul, iar bazilica nu și-a mai luat jertfa anuală.
