Ultimele Stiri· 1 min citire

La maternitatea Bega din Timișoara, femeile sunt externate mai repede din cauza căldurii

La maternitatea Bega din Timișoara, femeile sunt externate mai repede din cauza căldurii

La maternitatea Bega din Timișoara, femeile sunt externate mai repede din cauza căldurii

Publicat24 iul. 2009, 02:18
Actualizat24 iul. 2009, 02:20
SursăRealitatea TV

România se topește. În aproape toate regiunile țării a intrat în vigoare atenționarea cod galben de caniculă, valabilă până sâmbătă. Avem de înfruntat temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Doar nouă județe scapă de codul galben, dar nu și de căldură.

Cele 50 de mămici internate la Maternitatea Bega fac cu greu față căldurii. Instalații de aer condiționat nu pot fi montate pentru că sunt periculoase pentru bebeluși. În plus, rețeaua electrică este veche și nu ar face față. Așa că femeile își fac vânt cu ce au la îndemână și stau în curent, cu ușile și geamurile deschise. În aceste condiții, singura soluție, spun medicii, este externarea rapidă a mămicilor.

În timp ce unii fug din spital de caniculă, alții ajung acolo doborăți de ea . 20 de ieșeni au căzut joi în stradă sau au leșinat în mijloacele de transport în comun.

Foarte cald a fost joi și în puținele regiuni care nu sunt sub cod galben. La Târgu Mureș, s-au înregistrat la prânz 33 de grade Celsius . Oamenii au căutat locurile cu umbră ori au evitat să iasă din locuințe.

Meteorologii spun că temperaturile foarte ridicate se vor menține până sâmbătă seară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri