Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul București și judecătoriile din Capitală vor avea adunări generale, astăzi pentru a decide dacă continuă protestul. Totuși, mai multe instanțe din țară reiau lucrul în această dimineață, după ce aproape o lună au judecat doar mandatele de arestare și cauzele cu minori.
Din cele 240 de instanțe din țară, 27 au votat deja în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor, reluarea activității de judecată, restul urmând să ia o decizie în cadrul întâlnirilor din această săptămână, potrivit situației prezentate de Rețeaua ațională a Adunărilor Generale.
Potrivit aceleiași surse, centralizarea realizată vineri, 25 septembrie, arăta că unele instanțe au votat pentru o suspendare cu termen a tuturor formelor de protest, dar curțile de apel Brașov și Mureș și tribunalele Brașov și Vrancea au ales să continue protestul sub forma refuzului desemnării judecătorilor în birourile electorale. Instanțele din Brașov au menținut, de asemenea, recomandarea de restrângere a activității la Registrul Comerțului.
Totodată, unele instanțe au decis suspendarea protestelor începând cu 31 octombrie, 21 noiembrie, 15 decembrie sau n-au precizat data, așteptând terminarea lucrărilor Comisiei speciale sau semnarea Pactului Național pentru Justiție.
Judecătorii Curții de Apel București s-au reunit, pe 25 septembrie, și au decis suspendarea protestelor și revenirea în sala de judecată din 28 septembrie, în condițiile în care principiile Pactului pentru Justiție au fost semnate, pe 24 septembrie, de către magistrați și politicieni.
Potrivit unei situații provizorii a RNAG, pentru astăzi au mai anunțat adunări generale curțile de apel Ploiești, Oradea, Pitești și Galați, iar pentru marți, Tribunalul Timiș și judecătoriile Cluj Napoca, Timișoara și Piatra Neamț.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieș, le-a cerut magistraților, pe 24 septembrie, cu ocazia întâlnirii dintre asociațiile profesionale, conducerea Consiliului, conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și politicieni, de la sediul INM, să suspende protestul declanșat în urmă cu trei săptămâni, având în vedere că principiile Pactului pentru Justiție au fost adoptate.
"Principiile adoptate, astăzi, îmi oferă prilejul să le cer magistraților ca cel târziu luni să se întoarcă în sălile de judecată", a declarat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieș. Totodată, Andreieș i-a felicitat pe magistrați pentru fermitatea și solidaritatea cu care și-au apărat independența, precum și pentru modul în care au decis să susțină statul de drept și principiile care stau la baza lui.
Reprezentantul Rețelei Naționale a Adunărilor Generale ale Judecătorilor, judecătorul Laura Andrei, a declarat joi, 24 septembrie, că reprezentanții magistraților se vor întoarce în adunările generale ale instanțelor cu mesajul că au fost făcuți pași ca ideile cuprinse în Pactul pe Justiție să devină realitate și să se concretizeze în legislație. Mai mult, Laura Andrei a spus că speră că, de acum încolo, Executivul va veni la masa dialogului și va înceta să ignore puterea judecătorească.