Ultimele Stiri· 1 min citire

Jaguar Land Rover va concedia 300 de angajați și va sista producția modelului X-Type

Jaguar Land Rover va concedia 300 de angajați și va sista producția modelului X-Type

Jaguar Land Rover va concedia 300 de angajați și va sista producția modelului X-Type

Publicat15 iul. 2009, 14:30
Actualizat15 iul. 2009, 14:32
SursăNewsIn

Constructorul britanic de mașini de lux Jaguar Land Rover va reduce cu 300 numărul angajaților de la fabrica Halewood, nordul Marii Britanii, și va opri producția modelului X-Type, din cauza problemelor din sector, cauzate de criza economică globală.

"Sectorul în care operăm a fost afectat în mod deosebit de recesiune. Vânzările cu amănuntul ale companiei noastre au scăzut cu 28% în ultimele 10 luni", a declarat directorul executiv David Smith.

Constructorul auto, deținut de compania indiană Tata Motors, a anunțat că nu va închide fabrica de la Halewood - care are 2.000 de angajați și care produce, de asemenea, modelul Land Rover Freelander - dar activitatea acesteia va fi sistată pentru aproximativ trei săptămâni.

Un purtător de cuvânt al grupului a anunțat că Jaguar Land Rover încă poartă discuții cu guvernul pentru garanții pentru un împrumut de 340 milioane euro acordat de Banca Europeană pentru Investiții (BEI) și aprobat la începutul anului.

"Sperăm că vom ajunge cât de curând la un final fericit", a declarat purtătorul de cuvânt.

Tata Motors a anunțat luna trecută că Jaguar Land Rover a înregistrat pierderi după plata taxelor de 306 milioane lire sterline (501,5 milioane dolari) în cele zece luni încheiate în martie, când a avertizat, de asemenea, asupra altor reduceri ale personalului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri