Ultimele Stiri· 1 min citire

Iușcenko și Kaczynski fac un gest de reconciliere istorică

Iușcenko și Kaczynski fac un gest de reconciliere istorică

Iușcenko și Kaczynski fac un gest de reconciliere istorică

Publicat28 feb. 2009, 17:40
Actualizat28 feb. 2009, 18:11
SursăNewsIn

Președinții ucrainean Viktor Iușcenko și polonez Lech Kaczynski au făcut sâmbătă un gest de reconciliere istorică, marcând împreună 65 de ani de la masacrul nazist dintr-un sat polonez, relatează AFP.

Cei doi șefi de stat au depus coroane de flori la un monument al victimelor masacrului și s-au rugat împreună pentru cei câteva sute de locuitori polonezi ai satului Huta Peniatska, situat în prezent vestul Ucrainei, masacrați în 28 februarie 1944.

Potrivit polonezilor, satul a fost ars de divizia SS Galicia, formată din ucraineni. Istoricii ucraineni afirmă însă că masacrul a fost comis de germani.

"Poporul ucrainean, ca și poporul polonez, înțeleg și comemorează trecutul nostru comun, paginile trageice ale istoriei noastre, cele ale regimurilor nazist și stalinist", a declarat Iușcenko în cadrul ceremoniei. "Astăzi avem un obiectiv comun, prezentul nostru comun european", a continuat el.

La rândul său, președintele Kaczynski a subliniat că prezența ambilor șefi de stat la locul dramei marchează "un nou pas" spre reconcilierea dintre cele două popoare.

În mai 2006, Kaczynski și Iușcenko s-au recules la mormintele a 366 de ucraineni uciși în 1945 de membrii rezistenței poloneze la Pawlokoma (sud-est Poloniei).

Masacrele reciproce dintre polonezi și ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au provocat moartea a câteva zeci de mii de persoane de ambele părți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri