Iuşcenko a cerut cabinetului de miniştri să asigure apărarea drepturilor
suverane ale Ucrainei în aceste zone, ţinând cont de decizia Curţii
Internaţionale de Justiţie (CIJ) în acest dosar, privind delimitarea
platoului continental şi al zonelor economice exclusive ale Ucrainei şi
României în Marea Neagră.
CIJ a decis în luna februarie că Insula
Şerpilor trebuie să aibă un efect minim în delimitarea maritimă: să nu
fie considerată punct de bază în definirea ţărmului Ucrainei, să nu
influenţeze cursul liniei de delimitare şi să obţină o apă teritorială
de numai 12 mile marine.
Cel mai important punct câştigat de România în acest proces a fost că
Insula Şerpilor nu a fost considerată circumstanţă specială şi nu a
fost luată în considerare drept punct de bază pentru delimitare.
Ucraina încercase să convingă Curtea să considere Insula Şerpilor drept
"ţărm", fapt care ar fi extins cu mult zona care revenea acestei ţări.
De asemenea, Curtea a reţinut că Insula Şerpilor este situată la 20 de
mile marine nord faţă de ţărmul Ucrainei, astfel că orice platou
continental şi zonă exclusivă generate de această formaţiune nu pot
depăşi efectele generate de ţărmul Ucrainei, adică o mare teritorială
de 200 de mile.
Concret, Insula Şerpilor a primit un efect juridic minim, caracteristic
unei formaţiuni stâncoase nelocuibile - aşa cum argumentase România.
Transpus într-un limbaj mai puţin tehnic, România a pierdut numai "un
colţ" din ceea ce îşi propusese să câştige. Practic, României îi revine
întrega zonă în dispută, mai puţin colţul nordic, care reprezintă 21%
din cei 12.000 de kilometri pătraţi la care aspira.
