Organizația palestiniană Hamas, cea care este ținta ofensivei israeliene din Fâșia Gaza, este o forță politică și militară importantă în Orient. După victoria din alegerile legislative din 2006 din Teritoriile Palestiniene și pe fondul neînțelegerilor cu rivalii din gruparea Fatah, Hamas a preluat controlul în Fâșia Gaza în martie 2007.
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas s-a înființat în decembrie 1987, la scurt timp de la declanșarea primei intifade. Rețeaua s-a dezvoltat treptat și și-a extins influența, racolând din ce în ce mai mulți activiști.
Din 2006, Hamas a creat o forță executivă pentru a face față supremației Fatah asupra organelor de securitate ale Autorității Palestiniene. Ciocnirile dintre cele două grupări s-au intensificat și s-au soldat cu zeci de morți și răniți în 2007. În cele din urmă Hamas a preluat controlul în fâșia Gaza, de unde i-a alungat pe toți simpatizanții Fatah. Guvernul format de Hamas a fost boicotat financiar și diplomatic de comunitatea internațională, deoarece gruparea figurează pe lista Uniunii Europene și pe cea a Statelor Unite a entităților teroriste.
Hamas dorește crearea unui stat islamic pe teritoriul Palestinei istorice, de la Marea Mediterană până în Iordania, inclusiv pe teritoriul actual al Israelului.
Hamas este responsabilă pentru majoritatea atentatelor sinucigașe anti-israeliene din ultimii ani și a revendicat numeroase tiruri de rachete și obuze asupra sudului Israelului. Cu toate acestea, gruparea Hamas se declară gata să accepte cu titlu temporar crearea unui stat palestinian în teritoriile actuale palestiniene, Fâșia Gaza și Cisiordania, dar fără să recunoască existența statului Israel.
În Gaza, Hamas are la dispoziție mii de luptători, la care se adaugă cele câteva sute de membri ai Brigăzilor Ezzedine Al Qassam, brațul armat al Hamas.