Interviu REALITATEA.NET cu Alex Ștefănescu: "Românilor le recomand să citească o istorie a României. Ca să nu li se mai pară că tot ce se întâmplă acum este nou și zăpăcitor"

Criticul Alex Ștefănescu vrea să ajute telespectatorii români de cele mai diferite vârste și profesii să deosebească o carte bună de una proastă într-o nouă emisiune, "Tichia de mărgăritar", difuzată duminica, pe TVR Cultural, de la ora 21.00.

Într-un interviu pentru REALITATEA.NET, Alex Ștefănescu face câteva recomandări politicienilor, dar și românilor votanți, înainte de alegeri.

Cum v-a venit ideea acestei emisiuni? De ce tocmai titlul Tichia de mărgăritar?

În 2005 am publicat o carte imensă (1200 de pagini format mare, 4.000.000 de semne tipografice, 1.500 de ilustrații), Istoria literaturii române contemporane. 1941–2000, cu scopul de a salva (de la uitare) tot ceea ce e frumos în literatura română contemporană. Era la mijloc și orgoliul de a-l continua (cronologic) pe G. Călinescu, a cărui Istorie a literaturii a apărut în 1941.
Acea carte a provocat o adevărată furtună (270 de articole despre ea, dintre care aproape 200 nefavorabile, deși a a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul Academiei). Cu banii obținuți pe Istorie mi-am construit o casă, dar din cauza atacurilor violente îndreptate împotriva ei (și a mea) m-am îmbolnăvit de inimă... În sfârșit!
Ca să mă amuz și să mă relaxez, am început să scriu și despre cărțile proaste, publicate în flux contiuu în ultimii douăzeci de ani. (Eu primesc, de exemplu, la redacția revistei România literară, unde lucrez, 7-8 kilograme de cărți proaste pe zi.) Când a fost vorba să public o carte (bună) despre cărțile proaste, am organizat un concurs de titluri (la care a participat, printre alții, și ultrainventivul Dan C. Mihăilescu, cu zece propuneri). Concursul l-a câștigat soția mea, Domnița Ștefănescu, cu titlul Tichia de mărgăritar. Dar, până la urmă, când a apărut (în primăvara acestui an) la Editura Humanitas, volumul avea un titlu (inspirat) stabilit de Lidia Bodea, care conduce editura, Cum te poți rata ca scriitor, și un subtitlu (la fel de inspirat) stabilit de însuși Gabriel Liiceanu, care o conduce pe Lidia Bodea, Câteva metode sigure.
În mod surprinzător, această carte, care ridiculizează scrisul a 250 de autori, a fost primită cu mult mai multă simpatie decât Istoria. Ca urmare, Daniela Zeca-Buzura, directoarea postului TVR Cultural, mi-a propus să fac și o emisiune TV despre cărțile proaste. Cu această ocazie, am repus-o în drepturi pe soția mea, întorcându-mă la titlul Tichia de mărgăritar.

Da, am chiar acum pe birou, lângă computerul la care scriu aceste răspunsuri pentru dv., volumul de versuri ( să le spunem, versuri) 1/ absențe, publicat recent de Ara Alexandru Șișmanian. Deși autorul este un om cultivat, lipsa de talent literar, incapacitatea – sau refuzul – de a anticipa efectul unui text asupra cititorului îl determină să scrie versuri greu inteligibile și grotești, unele de un irezistibil comic involuntar:
„îmi aduc piciorul spre gură ca pe un megafon cu prea multe tentacule”;
„mâna spasmodică surâde și scoate limba ca pe o șosea pe care circulă vehicule infime de salivă și spermă”;
„îmi întind oglinda din intestine’n amprente și-mi schimb labirintul”;
„anusul se cațără în nacelă – ca o gânganie roșie – ultrarapidă”.
A, și mai am aici o carte, de data aceasta de critică literară, Cronicar la Pontul Euxin de Ion Roșioru, care îi laudă în termeni bombastici pe toți autorii despre care scrie. Iată opinia sa despre versurile mediocre ale Ameliei Stănescu: „Actul scriitural e unul sacrificial din imediata vecinătate a ritualurilor cosmice pe care le declanșează automat.”
(În treacăt fie spus, Amelia Stănescu e o fată frumoasă, după cum reiese din fotografiile de pe cărțile ei. Așa, prin frumusețe, ar putea, într-adevăr, să declanșeze ritualuri cosmice.)
Nu trec la întrebarea următoare formulată de dv. înainte de a transcrie și titlul unui poem de Constantin Abăluță din cel mai recent număr al revistei Ramuri din Craiova: Creierul meu nu duce nicăieri.

Care poate primi, în istoria dumneavoastră personală, titlul de cea mai proastă carte a tuturor timpurilor?

Nu am un control asupra întregii literaturi a lumii, din toate timpurile. Dar, referindu-mă la literatura română contemporană, sunt convins că primul loc într-un top al cărților proaste îl ocupă cărțile scrise de un român stabilit în străinătate, Florentin Smarandache, care pretinde în mod hilar că a inventat și un curent literar, paradoxismul.

Din ce ați observat – în jur, la televizor – ce citesc românii? Cum credeți că s-au schimbat obiceiurile de lectura autohtone?

Citesc multă literatură comercială. De ce? Pentru că această literatură este insistent promovată, iar ei n-au timp sau n-au energia necesară să o evalueze pe cont propriu.
Iată însă că de când unele ziare de mare tiraj au pus în circulație capodopere ale literaturii universale, la prețuri, vorba reclamei, care umilesc orice concurență, publicul s-a reorientat spre marea literatură.
Și noi, criticii literari, avem o vină. În loc să ne facem datoria și să spunem despre o carte dacă merită citită sau nu (și de ce), recurgem (nu toți, dar mulți dintre noi) la mistificări de genul  „Actul scriitural e unul sacrificial din imediata vecinătate a ritualurilor cosmice pe care le declanșează automat.”

Se poate vorbi despre o „coelhonizare-brownizare” a cititorilor români? Care ar fi partea bună și cea rea a unui astfel de fenomen?

Da, există și o parte parte bună, constând într-o familiarizare a cititorilor cu marile teme ale literaturii. Paulo Coelho și Dan Brown sunt un fel de autori de beletristică popularizată (există, de altfel, cum bine se știe, și autori de cărți de știință popularizată, unii dintre ei chiar savanți care își asumă și misiunea de a propaga știința în rândurile publicului larg). Totul este ca un cititor să nu rămână la acest nivel, al unei literaturi simpliste și senzaționaliste, să meargă mai departe, spre Lev Tolstoi și Milan Kundera.

Cum alegeți cărțile pentru emisiune? Primiți și recomandări?

Prezint aproximativ 20 de cărți (proaste) pe lună, pentru alegerea cărora parcurg (în fugă) aproximativ 100 de cărți. Nu este suficient ca o carte să fie lipsită de valoare ca să fie luată în considerare la Tichia de mărgăritar. Am nevoie de cărți ratate într-un mod expresiv, spectaculos, nu pur și simplu de cărți anoste, plictisitoare, care nici nu entuziasmează și nici nu amuză. Vreau să se râdă la emisiunea mea. Dar... Deviza emisiunii este „Noi nu râdem de cineva, ci de ceva.” Cu alte cuvinte, persiflez cărți, nu autori. M-aș bucura să aflu că autorii în cauză mi se alătură și că râd și ei, împreună cu mine și cu telespectatorii, de propriile lor producții neinspirate.
Iată și răspunsul la a doua întrebare: nu primesc sugestii în alegerea cărților. Nu vreau să fiu manevrat de unii împotriva altora.

Ce carte recomandați cititorilor Realitatea.net? Dar politicienilor – ca să îi ajute în perioada aceasta? Și, mai ales, ce carte recomandați românilor, înainte de alegeri?

Cititorilor Realitatea.net (site pentru care vă felicit sincer) le recomand orice ediție a versurilor lui Eminescu. Da, nu vă mirați, vă îndemn, chiar vă rog, citiți versurile eminesciene. Citiți-le cu atenție, nu încordați de gândul că va trebui să vorbiți despre ele la un examen, lăsați-vă în voia lor, respirați frumusețea lor. Măcar o dată în viață.
Politicienilor le recomand Discursurile parlamentare ale lui Titu Maiorescu. Sunt adevărate spectacole de inteligență și de luptă politică elegantă. Erau aplaudate și de... opoziție!
Românilor le recomand să citească o istorie a României (aceea scrisă de Florin Constantiniu sau aceea a lui Ion Bulei). Ca să nu li se mai pară că tot ce se întâmplă acum este nou și zăpăcitor, ca să înțeleagă mai bine prezentul.

Se poate descoperi o carte proastă după copertă?

Se poate, îndeosebi în cazul editurilor care au o predilecție pentru kitsch. Dar indiciul nu e suficient. Trebuie văzut, totuși, și textul.
În caz că nu vreți să pierdeți timpul cu asemenea experimente, urmăriți emisiunea Tichia de mărgăritar ca să aflați (repede) ce cărți nu trebuie citite!