Ultimele Stiri· 2 min citire

Incidente la vot și în Timiș

Incidente la vot și în Timiș

Incidente la vot și în Timiș

Scris deBujor Popa
Publicat6 dec. 2009, 12:25
Actualizat7 dec. 2009, 02:55

La puțin timp după deschiderea secțiilor de votare și la Biroul Electoral Județean Timiș au început să curgă plângerile.

Membrii secției 241 din Lugoj, de exemplu, au desigilat urna de vot, după ce au descoperit că numărul alegătorilor înscriși pe tabelele electorale era mai mic decât numărul buletinelor de vot folosite. Reprezentanților secției de votare le-a luat 5 minute să numere buletinele de vot și au descoperit că unul din membrii a dat unui alegător, din greșeală, două buletine de vot. Au scris un proces verbal, în care au relatat ce s-a întâmplat și l-au semnat cu toții.

Președinta secției de votare 255 din Buziaș depune plângere la poliție, după ce, în secție, s-a prezentat o femeie de etnie romă, cu o copie xerox după un buletin de vot anulat. Femeia a zis că are buletinul de vot de la o prietenă care lucrează în primărie și că vrea să-l ia în cabină, ca să-i servească drept model. Copia i-a fost reținuță și a fost lăsată să voteze. Sesizarea la poliție vine în întâmpinarea variantei că femeia a fost îndrumată cum să voteze.

La una din secțiile de votare amenajate în incinta Liceului W. Shakespeare, o femeie, care a venit însoțită de soțul ei, pentru că avea piciorul în gips, a introdus, în urna de vot, odată cu buletinul de vot și cartea de identitate.  Femeia își  va recupera cartea de identitate la finele zilei, după ce se închid secțiile de vot, la ora 21.00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri