În orașul ialomițean Căzănești s-au aciuat trei tipuri de romi. Primii veniți aici sunt Vătrarii, oamenii care au ajuns să fie asimilați complet de comunitatea românească. Nu mai vorbesc limba și la recensământ se declară urmași ai lui Traian. Apoi, sunt Căldărarii. Spre deosebire de Vătrari, Căldărarii de aici încă trăiesc în afara statului român. Se întâlnesc cu statul doar la naștere și la moarte, pentru a fi înmormântați în cimitire alături de români. În rest, ei trăiesc după propriile legi.
La Căzănești, Căldărarii s-au transformat dintr-o singruă comunitate în două. O singură stradă a devenit zidul dintre două lumi. Pe stânga sunt bogații cu palate, pe dreapta, amărâții din corturi și bordeie.
În general tot ce lipsește în partea dreaptă a străzii e din belșug în stânga. Mâncarea, lumina, apa curentă, în toate sunt deosebiți.
Săracii consumă bunuri industriale, dar bogații au învățat că unicatul e singurul care merită păstrat în casă. Unitatea de măsură pentru săraci e obiectul second hand. Hand-made e pentru bogați.
Pe stânga tronează lucrul făcut de mână, dincolo cel de mâna a doua.
Chiar dacă unii nu știu boabă de carte, bogații au învățat să răsfoiască revistele glossy și să citească imaginile. Săracii nu citesc deloc. Pe ambele părți ale străzii televizorul e la mare cinste în casă. E chiar mai important decât zugrăvitul pereților găuriți.
Săracii își montează antene parabolice care expiră odată cu perioada de gratuitate a abonamentului. După această dată, schimbă operatorul de cablu și iar au televiziune fără bani. De aici vin și ciorchinii de parabolice de pe case.
Chiar dacă sunt bătuți net la capitolul case, săracii au ceva net mult mai mare decât bogații. Au cea mai întinsă toaletă din lume. În schimb, pe partea stângă a străzii în palate există băi ultramoderne. Au jacuzzi, dușuri cu senzor, dar nu au toaletă. Veceurile bogaților sunt construite în curțile lăsate în paragină.
Și pe o parte și pe alta a drumului, a planta o floare în curte e la fel de aiurea precum a pescui în cadă. Curtea e doar pentru a-și ține mijloacele de locomoție de care sunt dependenți și unii și alții.
Săracii sunt cu căruțele cu catâri. Bogații, cu mașini cât mai șukare. Fără mașină sau căruțe, romii nu au cum câștiga bani. Bogații vorbesc puțin despre multele lucruri pe care le fac pentru a scoate bani. Săracii fac puține și vorbesc mult.
Când fiscul a venit să controleze firmele multe ale romilor din partea stângă a străzii, inspectorii au rămas cu gura căscată. Evaziunea fiscală se vedea mai ceva ca palatele din drum.
Niciun rom afacerist nu-și plătea taxele. Era un altfel de-al lor de a-și pune poalele în cap în fața statului. Țiganii din Căzănești ciordesc de la stat dar nu și de la vecini.
La Poliția din oraș nu s-a înregistrat niciodată vreun furt sau vreo tâlhărie făcută de un căldărar, fie el bogat sau sărac.
Și tot un fel al lor de a-și pune poalele în cap în fața statului e că nici bogații nici săracii nu-și trimit copilele la școală. În comunitatea de romi căldărari din orașul ialomițean, fetele sunt ținute în casă de teamă că-și vor pierde fecioria printre români. Fetițele din Căzănești sunt promise băieților romi la vârsta la care altele încă se joacă cu păpușile. La 14-15 ani, copilele sunt deja mămici.
Băieții în schimb au voie să calce pragul școlii. Săracii îi trimit pentru că aduc acasă alocația, cornul și laptele. Bogații le pun în spate ghiozdanul băieților din alt motiv: știu că fără două-trei clase copii lor nu vor putea lua permisul de conducere. Fără carnet nu vor putea face pe viitor bani, care să-i țină în partea stângă a străzii din Căzănești.
Bani pentru palate, pentru că țiganii bogați își măsoară avuția printre români în funcție de numărul de etaje în plus.
Între romi nu casa e principala comparație ci aurul. Săracii nu prea au metal galben, dar au grijă să și-l pună în gură, să arate printr-un simplu zâmbet că totuși nu-s chiar săraci lipiți pământului.
Bogații, chiar dacă au aur cât să plombeze toți românii din Căzănești au început să renunțe la dantura de 24 de karate pentru a nu arăta a țigani. Între partea stângă a străzii din Căzănești și partea dreaptă există o singură punte solidă: zdravănul dezinteres față de tot ce înseamnă stat.
Între statul român și comunitatea de romi din Căzănești nu există nicio legătură. Una este statul român, unde pe romi îi cheamă Ilie, Ionel sau Gina și alta e comunitatea lor unde îi cheamă Flutur, Dinaur sau Mândra.
Cât despre felul în care trăiesc, statul român nici nu vrea măcar să afle. Pe baza acestei vieți, unii își fac palate, iar alții trăiesc în colibe. Dacă îi judeci din punctul de vedere al lumii civilizate, viața lor e un coșmar. Iar acum, coșmarul este parte a Uniunii Europene.
