Importul și distribuția de medicamente sunt la un pas de blocaj, în plină epidemie de gripă, în condițiile în care spitalele și farmaciile au acumulat datorii de peste 120 de milioane de euro, după cum au declarat, luni, reprezentanții firmelor din acest domeniu.
"Spitalele au datorii de peste 60 de milioane de euro, din care grosul datează din 2007-2008, iar farmaciile, cel puțin la fel de mult, datoriile acumulate în doar câteva luni, din martie 2009 încoace", a precizat președintele Asociației Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile.
În opinia președintelui Asociației Distribuitorilor de Medicamente, soluția posibilă în acest moment ar fi o infuzie de lichidități din partea câtorva bănci, pentru susținerea sistemului de factoring.
"În urmă cu zeze zile, am propus această variantă, care presupune să decontăm facturile emise farmaciilor la bănci aflate în contract Ministerul de Finanțe și Ministerul Sănătății. Marți, vom avea o întâlnire cu miniștrii Videanu și Pogea la care sperăm să fie discutat și subiectul acestor datorii. Dacă nu se găsește o soluție pentru rezolvarea blocajului financiar generalizat, vom asista, în câteva săptămâni, la prăbușirea întregului sistemului sanitar", a mai spus Viorel Vasile.
În privința antiviralelor indispensabile pentru tratarea gripei, președintele Asociației Distribuitorilor de Medicamente spune că, de câteva luni, acestea nu mai sunt disponibile în farmaciile cu circuit deschis, intrând direct în stocurile Ministerului Sănătății. "Practic, măsura este în vigoare din mandatul lui Ion Bazac", a subliniat Viorel Vasile.
Potrivit reprezentanților ministerului, stocul de antivirale se ridică, în prezent, la 400.000 de doze, iar alte 1.375.000 de doze se află în procedura de achiziție.