Și nu oriunde, ci în Cehia, o țară privită cu admirație în România, atât înainte de 1989 - când, să ne reamintim, am contribuit la eliberarea acelor ținuturi în 1945 și am refuzat să le cotropim în 1968 -, cât și, mai ales, după.
De fapt, e irelevant că s-a întâmplat acolo. Mai grav e că s-ar putea întâmpla aproape oriunde și nu doar cu români, bulgari și moldoveni. Care au fost atrași de mirajul unor câștiguri mai mari decât ar fi putut obține în țările de baștină și s-au trezit într-un penitenciar în aer liber, unde au fost înfometați, reduși la stadiul de animale de povară, electrocutați și înghiontiți cu kalașnikoave de niște gardieni hotărâți.
Sclavagismul modern, în pofida Declarației Universale a Drepturilor Omului, e identificabil pe tot globul și găsește oricând un mediu bun de proliferare, darămite în condițiile crizei financiare mondiale. Robia noului mileniu ar fi, conform organizațiilor antisclavagiste, de cinci tipuri: sclavia pe datorie - când oamenii sunt forțați să muncească din greu pentru a se putea achita de obligații pe care și le-au făcut (au fost cazuri, cumpărând medicamente pentru copii); căsătoria cu forța de la vârste fragede - fete obligate să trăiască alături de bărbați pe care să-i slujească și care le agresează fizic, în diverse feluri; munca silnică - oameni recrutați individual sau de diferite organizații, siliți să presteze sub amenințarea violenței sau a altor pedepse; sclavia de filiație - oameni fie provenind din familii de sclavi,...
Citește mai mult în Evenimentul Zilei
