Ultimele Stiri· 2 min citire

Horia Ghibuțiu: O mamă pentru nefericita Moldovă

Horia Ghibuțiu: O mamă pentru nefericita Moldovă

Horia Ghibuțiu: O mamă pentru nefericita Moldovă

Publicat13 mai 2009, 20:32
SursăEvenimentul Zilei

Plenara CC a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și-a înaintat candidatul la președinția Moldovei - iată o știre pe care, dacă n-o citeam ieri într-o „depeșă” fabricată în limbaj de lemn de AȘ Novosti-Moldova, o puteam crede din secolul trecut.

Altă veste de râsu’-plânsu’ venită ieri din Basarabia este că președintele republicii vecine va fi stabilit pe 20 mai, dată la care, dacă vă amintiți, românii de dincoace de Prut au votat, acum 19 ani, un comunist. Aleasa partidului cu susținători repauzați demult în cimitirul Doina din Chișinău se numește Zinaida Greceanîi. A fost până ieri prim-ministru, rămâne credincioasă tovarășă de drum a noului „spicher” Vladimir Nikolaevici Voronin și e o mamă a țărișoarei greu încercate de lângă noi. Tovarășa Greceanîi este cea care, în zilele revoltei anticomuniste din aprilie, se adresa moldovenilor în calitate de mamă, sfătuindu-i să-și țină copiii acasă, dacă nu vor „jertfe umane”.

Iar succesorul Zinaidei n-ar fi bun fostul președinte al parlamentului, Marian Lupu? Că doar s-a vădit a fi demn purtător de vorbe dezlânate al lui Voronin, când acesta l-a poftit să țină o cuvântare, și, întrucât Lupu nu pregătise niciun „spici”, a fost nevoit să improvizeze un „laudatio” bâlbâit pentru democrația voroninistă! La Chișinău se știe că cel care a fost în spatele compromiterii lui Lupu ar fi unul dintre politicienii ce-și potrivesc ceasul după ora Moscovei: Vladimir Țurcanu, acum prim-vicepreședinte al parlamentului, într-o vreme socotit succesor al lui Voronin după ce lumea a luat în serios o glumă de 1 aprilie făcută de niște bloggeri!

Citește mai mult în Evenimentul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri