Ultimele Stiri· 1 min citire

Halagian a obosit, Gloria Bistrița caută antrenor

Halagian a obosit, Gloria Bistrița caută antrenor

Halagian a obosit, Gloria Bistrița caută antrenor

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 dec. 2009, 18:58

Jean Pădureanu se află în căutarea unui nou antrenor principal, după ce Florin Halagian dă semne de oboseală și a acuzat probleme de sănătate.

Revenirea în Liga I ca tehnician nu i-a priit lui Florin Halagian. Numit director tehnic la Gloria Bistrița în luna septembrie, acesta s-a consumat mult în lunile în care s-a ocupat de pregătirea echipei și acum vrea să rămână doar cu funcția inițială.

"Florin Halagian a acuzat probleme de sănătate, cauzate de oboseală, stres și de volumul mare de muncă. Va rămâne director tehnic, însă prin aducerea unui antrenor principal volumul de muncă va fi mai mic pentru el", a declarat președintele Gloriei, Jean Pădureanu, pentru site-ul oficial al clubului. "Lordul" este convins că până pe 4 ianuarie, când este programată reunirea lotului, enigma noului antrenor va fi rezolvată.

Florin Halagian a fost numit director tehnic la Gloria Bistrița pe 19 septembrie 2009, când ardelenii acumulaseră doar 2 puncte în 6 etape și ocupau ultimul loc în Liga I. La scurt timp, antrenor principal a fost numit Marian Pană, însă acesta doar mâna dreaptă a lui Halagian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri