Guvernul va plăti sporurile câștigate în instanță eșalonat, în trei ani

Guvernul va plăti sporurile câștigate în instanță eșalonat, în trei ani
Guvernul a adoptat, duminică, o ordonanță de urgență care eșalonează pentru 2010-2012 plata sporurilor sau altor drepturi salariale obținute în instanță, anunță Ministerul Justiției, după ce OUG din 2008 care prevedea eșalonarea acestora a fost declarată neconstituțională.
Potrivit OUG adoptate în data de 14 iunie 2009, hotărârile judecătorești titluri executorii vor fi plătite în trei tranșe, respectiv în anul 2010 se va plăti 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2011 se va plăti 33% din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2012 rămâne de achitat 33% din valoarea titlului executoriu.
În comunicatul MJ se precizează că OUG a fost adoptată la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, valoarea titlurilor executorii de acest tip depășește 2 miliarde de lei pentru întreg sectorul bugetar, inclusiv sistemul judiciar, se arată în comunicatul remis de Ministerul Justiției. În aceste condiții, "caracterul extraordinar, imprevizibil și amploarea fenomenului, pune în dificultate nu numai execuția bugetului de stat, ci și a bugetelor autorităților locale, în contextul unor resurse bugetare limitate și a constrângerilor legate de necesitatea păstrării controlului asupra cheltuielilor bugetare", se precizează în comunicat.
Ordonanța a fost singura soluție aflată la dispoziția Guvernului pentru satisfacerea drepturilor beneficiarilor și păstrarea controlului asupra cheltuielilor bugetare, susține Ministerul Justiției în comunicat.
Ministerul Justiției a anunțat că va înainta, în ședința Guvernului de miercuri, 17 iunie, un pachet de propuneri care să amelioreze starea financiară a sistemului judiciar și statutul personalului din acest sistem, indiferent de profesie. Pachetul de măsuri va avea în vedere revizuirea politicii privind destinația taxelor judiciare și a unor prevederi speciale referitoare la aceste taxe, menținerea profesiilor din sistemul judiciar pe poziții de vârf în cadrul viitoarei grile de salarizare, obținerea unor fonduri necesare pentru funcționarea sistemului judiciar la rectificarea bugetară din toamnă, se mai arată în comunicat.
Directorul executiv al Centrului pentru Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, a declarat că CCR a decis deja că eșalonarea nu se poate face prin ordonanță, fapt ignorat, însă, de Guvern. "S-a dovedit că în țara asta Executivul nu e preocupat de lege. Nu numai că, atunci când nu-i convine o lege, o abrogă, mai nou nu ține cont nici de deciziile Curții Constituționale. Și mă întreb de ce ține cont Executivul? Probabil că ar trebui să fie un soi de grevă electorală, să nu mergem la vot, ca Executivul să aibă de ce ține cont", a afirmat Georgiana Iorgulescu.
Astfel, CCR a declarat neconstituțional, pe 12 mai, un articol din OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției. Potrivit acestuia, plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a documentului, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CCR și-a motivat decizia susținând că reglementarea eșalonării sumelor pentru magistrați putea fi amânată și nu se impunea o ordonanță de urgență. Curtea Constituțională a României reia, în hotărâre, argumentul potrivit căruia ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 nu a fost motivată de necesitatea unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci a fost impusă de diverse situații cu implicații financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești, motiv pentru care a declarat neconstituționale primele două articole din actul mai sus amintit.
"Întrucât subzistă aceleași rațiuni pentru care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.75/2008, se impune adoptarea aceleiași soluții și în cauza de față. Prin urmare, Curtea urmează să admită excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.75/2008, întrucât eșalonarea plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, nu a fost determinată de necesitatea unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată", susține CCR.
Prima tranșă a fost dată în octombrie 2008, a doua urma să fie plătită în martie 2009, dar nu a fost onorată, ceea ce a dus la declanșarea unor proteste în justiție, iar a treia trebuie să fie plătită în toamnă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























