Guvernul Boc își arată buzunarele goale când vine vorba de salarii sau pensii mai mari. Executivul a lăsat însă deoparte și multe alte proiecte promise de actuala Putere în timpul campaniei electorale. Așa se face că românii vor trebui să mai aștepte ani buni până să circule pe miile de kilometri de autostradă.
Partenerii de guvernare anunțau cu surle și trâmbițe, în urmă cu două luni, când criza își arăta deja colții în România, că până în 2012 vor construi 1000 de kilometri de autostradă. Imediat ce au fost instalați la Putere, guvernanții și-au dat seama că bugetul este prea sărac pentru astfel de cheltuieli.
Pentru drumurile promise, ministerul Transporturilor ar fi trebuit să investească peste 20 de miliarde de euro. Văduvite de resurse financiare vor fi și județele țării.
Guvernul va vira în conturile autorităților locale cu două miliarde de euro mai puțin decât era necesar. Șefii din teritoriu spun că fără acești bani vor lăsa în paragină multe drumuri, școli, spitale, iar modernizarea multor sate sau comune va întârzia. Asta deși, dacă ar realiza proiecte viabile, ar putea obține banii necesari de la Uniunea Europeană, fără să-i dea înapoi.
Pe lista promisiunilor uitate trecem și ordonanța de urgență a ministrului Turismului. Inspirată de Guvernul Tăriceanu, Elena Udrea intenționa să acorde salariaților tichete de vacanță în valoare de 2000 de lei. Astfel, Udrea spera să dea o gură de oxigen turismului românesc în vremuri de criză. Bugetul este, însă, sărac. Atât de sărac că trage pe dreapta și proiectul casa Verde, început de Guvernul Tăriceanu.