Poli Iași a remizat, 1-1, pe teren propriu, cu ultima clasată, Gloria Buzău, în etapa a 33-a, penultima, a Ligii I. Coroborat cu eșecul celor de la Gaz Metan Mediaș, din meciul cu Farul, acest rezultat ar salva matematic gruparea moldavă, care așteaptă, însă, decizia TAS în litigiul cu Farul Constanța, în urma căruia riscă să piardă trei puncte.
După 45 de minute în care scorul a rămas 0-0, deși ambele formații ar fi putut marca, Gloria prin Mansour, iar Poli Iași prin Ignatov și Cristi Bratu, după pauză s-au marcat două goluri într-un minut.
Gazdele au deschis scorul prin Cristi Bratu (min. 53), care a marcat cu capul, după o acțiune personală și o centrare în fața porții a lui Andrei Cristea. Imediat după ce a reluat jocul de la centru, Gloria Buzău a restabilit, însă, egalitatea, prin Gueye Mansour (54), care a înscris tot cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Chițu.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, la fel ca în tur, iar Poli Iași a acumulat 36 de puncte, în timp ce Gloria Buzău a adunat 14 și este neînvinsă de trei etape.
La meci au asistat și 50 de deținuți de la Penintenciarul de Maximă Siguranță Iași.
În prima repriză, gazdele au solicitat un penalty, în minutul 20, când o minge trimisă în careu de Viveiros l-a lovit în mână pe Chițu, dar centralul Alexandru Tudor a dictat fault în atac.
Caseta tehnică:
POLITEHNICA IAȘI - GLORIA BUZĂU 1-1 (Bratu 52 / Mansour 53)
Politehnica Iași: Pleșca - Buta, Ilie, Munteanu, Pecnik - Viveiros (Miclea 71), Bersnjak, Ignatov (Milea 73), Jovanovic (Sfârlea 55) - Cristea, Bratu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Gloria Buzău: Zimmermann - Mera, Diogo, Siminic (Ademar 83) - Popa (Sandu 88), Cojocnean, Poparadu, Teușan (Ionescu 56) - Bonfim, Chițu - Mansour. Antrenor: Constantin Cârstea.
Cartonașe galbene: Ignatov 10, Bratu 53 / Teușan 12, Diogo 29, Ionescu 77, Zimmermann 90+3
Arbitri: Alexandru Tudor - Dorin Mudura, Ovidiu Maier
Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 10.000
Vezi aici cum s-a desfășurat partida Poli Iași - Gloria Buzău, scor 1-1.