Ultimele Stiri· 2 min citire

Gigi Becali, urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj

Gigi Becali, urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj

Gigi Becali, urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj

Publicat8 mai 2008, 07:32
Actualizat26 feb. 2009, 11:42
SursăRealitatea TV

Finanțatorul stelist Gigi Becali este urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj.

DNA Cluj a reținut miercuri cinci persoane, din anturajul lui Gigi Becali, care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro.

Banii urmau să ajungă la jucătorii U Cluj, dacă ar fi câștigat meciul cu CFR Cluj. CFR a câștigat partida cu Universitatea, scor 1-0.

Conform regulamentului FRF, nu se pot da prime altor echipe.

Intervievat de Telesport, Becali a afirmat: "Ce nu au voie să aibă oameni mei bani la Cluj? Nu au voie să cumpere terenuri la Cluj?"

Cei cinci urmăreau meciul Universitatea - CFR Cluj la un restaurant de al periferia Clujului și se bănuiește că ar fi trebuit să se întâlnească cu un oficial de la Universitatea. Aveau asupra lor o servietă cu bani, cu 1,7 milioane de euro și au fost ridicați de trupele speciale "Acvila" venite de la București. Cei cinci au fost reținuți înainte de începerea partidei.

DNA a monitorizat atent finalul de campionat și se aștepta ca Becali să stimuleze financiar echipa Universității pentru a împiedica CFR-ul să câștige titlul.

Conform GSP, telefonul lui Gigi Becali a fost ascultat de către DNA, în ultimele zile.

Cei cinci, dintre care unul ar fi vice-președintele Stelei, Tea Sponte, omul de încredere al lui Gigi Becali, au fost duși la sediul DNA, unde a avut loc o anchetă. În această dimineață au fost eliberați.

Joi au fost audiați la sediul DNA Cluj în acest caz și președintele "U" Cluj, Toni Doboș, și patru jucători ai echipei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri