Președintele Ceahlăului este nemulțumit de brigada delegată la meciul cu Poli Iași. Într-un interviu REALITATEA.NET, el motivează cauzele, dar explică și de ce a decis să-l readucă la cârma echipei pe Florin Marin, la doar 10 zile după ce l-a demis.
Prestațiile fluierașilor români în această prima parte a sezonului Ligii I îl nemulțumesc pe Gheorghe Ștefan, care a vorbit pentru REALITATEA.NET despre centralul care va fluiera Ceahlăul în următoare partidă din Liga I, în etapa a 8-a, sâmbătă, la Iași, cu Politehnica.
"Eu am o nemulțumire vis-a-vis de delegarea lui Robert Dumitru la Iași, pentru că am avut probleme cu el în anul în care am retrogradat. Am avut două penalty-uri refuzate în meciurile pe care le-a arbitrat el, iar dacă ne dădea doar unul și marcam, nu mai retrogradam", ne-a spus Pinalti.
Nemulțumit de maniera de a conduce jocul a lui Ciprian Danșa, la meciul din deplasare cu FC Brașov, 1-0 pentru gazde, din etapa a 6-a, Gheorghe Ștefan i-a transmis lui Florin Marin, tehnicianul grupării moldave, să scoată echipa de pe teren. Doar 2 minute și jumătate, sub cele 3 minute prevăzute în regulament, caz în care echipa era penalizată de FRF. Cum antrenorul nu s-a conformat, Ștefan a anunțat la finalul partidei că l-a demis.
Doar că despărțirea de "Flocea" nu a durat mult. După 10 zile, timp în care echipa a fost eliminată în 16-imile Cupei României de o divizionară secundă, Gaz Metan CFR Craiova, președintele de onoare al Ceahlăului l-a readus la echipă pe Marin.
Într-un interviu acordat REALITATEA.NET, Gheorghe Ștefan și-a explicat decizia. "Am considerat că nu am găsit în străinătate un antrenor cu licență PRO și documentele respective cu care să poată antrena în Liga I, iar în țară am considerat că nu există un antrenor peste Florin Marin, la momentul acesta. Dacă găseam un antrenor străin cu toate documentele bune, cu școala la Coverciano sau la Koln, atunci poate aduceam un străin, dar nu am găsit unul care să îndeplinească aceste condiții", a spus Ștefan.
"Obiectivul Ceahlăului în acest an e o poziționare pe locurile 10-14, practic salvarea de la retrogradare", a încheiat oficialul Ceahlăului.
După 7 etape, Ceahlăul Piatra-Neamț ocupă poziția a 16-a în Liga I, cu 7 puncte.