Mircea Geoană a declarat, în cadrul confruntării de joi de la Palatul Parlamentului, că România este cea mai coruptă țară din Europa, motiv pentru care avem nevoie de o justiție "accesibilă și rapidă". În replică, Traian Băsescu l-a întrebat pe social-democrat care sunt intențiile sale în ceea ce-l privește pe Adrian Năstase, pe care "îl apără de doi ani".
În cadrul temei privind justiția și lupta împotriva corupției, din cadrul dezbaterii din această seară, Mircea Geoană a spus că este necesar să se facă din justiție un act "mai accesibil și mai rapid pentru justițiabili" și să se investească în tribunale comerciale.
"Un amărât de țăran care trebuie să-și facă dreptate pentru 3 pogoane de pământ nu are nicio șansă să aibă acces la justiția din România", a spus Mircea Geoană, reluând teza că va asigura independența justiției, fără interferențe politice. "Fără dosare politice, dle Băsescu", i s-a adresat contracandidatului său.
În replică, Traian Băsescu a spus că lupta împotriva corupției a fost una din temele campaniei sale din 2004 și că, statistic, se poate spune că în prezent există 20 de dosare de foști miniștri și parlamentari care sunt în instanțe, dar că victoria în lupta împotriva corupției, dincolo de faptul că s-a înființat ANI, a fost faptul că în mandatul său nu s-a mai auzit de nicio privatizare frauduloasă. "Nu ați mai auzit nici de Petrom, nici de Alro Slatina, nici de Rodipet privatizate de nu știa nimeni când și cum. Pentru acest lucru sunt mulțumit", a spus Băsescu.
"Răspunsul este unul singur: România este cea mai coruptă țară ca percepție din întreaga Europă, după cinci ani de mandat Traian Băsescu", a replicat Mircea Geoană, invocând un raport TI.
Geoană a spus este evident că există o problemă cu acest fenomen. "Și întrebarea este de ce eșuăm de fiecare dată. Pentru că încercăm de fiecare dată să politizăm actul justiției și corupții celor care au fost înainte sunt dușmanii poporului, iar corupții din jurul omului puterii zilei sunt protejați de către sistemul statului român", a continuat Geoană. Potrivit social-democratului, acesta este motivul pentru care "l-a adus" pe Klaus Johannis și că, împreună cu Crin Antonescu, reprezintă "o altă generație de politicieni".
"Suntem educați în Occident, credem în alte valori. România este cea mai coruptă țară din Europa", a spus Geoană.
Replica lui Traian Băsescu nu a întârziat: "Eu n-aș vorbi atât de urât de țara mea, în condițiile în care sunt țări în care s-au prăbușit sisteme bancare din cauza corupției".
Băsescu a recunoscut că fenomenul există, reluând ideea că nu s-a mai dat nimic pentru clientelă. "Nu am avut niciun fel de ezitare să spun da, orice ministru care trebuie să meargă în fața procurorului și înceapă urmărirea penală să plece din Guvern", a spus Băsescu.
Întrucât Mircea Geoană a intervenit și comentat că Elena Udrea și Monica Iacob Ridzi sunt în continuare "bine mersi", Băsescu a răspuns că fostul ministru al Tineretului a plecat din Guvern și că are aviz de începere a urmăririi penale. "Dar v-aș întreba ce faceți cu Adrian Năstase, că-l apărați de doi ani... Nu dați lecții, dle Geoană, românilor", i s-a adresat Băsescu lui Geoană.
Mircea Geoană a avut ultimul cuvânt pe aceasta temă a dezbaterii și a spus că diferența între el și Traian Băsescu este că el candidează la Președinție fără niciun dosar penal, așa cum a avut Băsescu înainte să candideze în 2004 și care este suspendat "datorită imunității". "Nu am niciun fel de dependență față de nimeni", a mai spus Geoană.