Ultimele Stiri· 2 min citire

Geoană îl acuză pe Băsescu de implicarea BNR în disputa politică, îi cere lui Croitoru să se retragă

Geoană îl acuză pe Băsescu de implicarea BNR în disputa politică, îi cere lui Croitoru să se retragă

Geoană îl acuză pe Băsescu de implicarea BNR în disputa politică, îi cere lui Croitoru să se retragă

Publicat21 oct. 2009, 07:57
Actualizat21 oct. 2009, 08:01
SursăNewsIn

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat în plenul Parlamentului că șeful statului a "târât" BNR în disputa politică, prin desemnarea ca premier a lui Lucian Croitoru, căruia social-democratul i-a mai solicitat încă o dată să se retragă.

"A existat și există o instituție din statul român pe care actualul președinte nu a târât-o în scandal, și aceea este Banca Națională a României. Prin selectarea unui om de bună calitate din BNR președintele, de fapt, atrage într-un joc de dispută politică instituția de care avem atât de mare nevoie ca un fel de barometru de echilibru într-o lume tulburată și învolburată de actualul președinte", a spus Geoană.

El a făcut încă o dată un apel la premierul desemnat Lucian Croitoru. "Îl rog și pe domnul Croitoru (...) să nu se lase târât în continuare într-un joc de imagine care-i afectează imaginea proprie, dar mai rău, afectează și imaginea de imparțialitate de a BNR", a susținut liderul PSD.

De asemenea, Geoană l-a comparat pe Traian Băsescu cu împăratul roman, Nero. "Sentimentul este că asistăm la un final de regim politic, asistăm probabil la un final de republică, dar în mod evident ceea ce face actualul președinte face actualul președinte seamănă foarte mult cu ceea ce făcea acum 2000 de ani, împăratul Nero, care stă de pe deal și se uită cum dă foc la propria cetate", a susținut președintele PSD.

Totodată, el a afirmat că gestul pe care Parlamentul îl face este unul "natural". "(..) gestul natural al principalului for democratic al României, prin care încercăm să dăm un răspuns politic la această criză în care actualul președinte în mod cinic și deliberat ne-a împins....Suntem în faza în care va trebui să influențăm prin armele democrației deciziile care vor urma (...)

Declarația să fie însoțită de o scrisoare semnată de toți parlamentarii acestei majorității, care să fie adresată președintelui României și expusă opiniei publice", a mai spus Geoană. 

Liderul PSD a mai comentat și gestul PD-L de a părăsi sala de ședință, în semn de protest. "Au plecat la o întrunire de partid și au plecat de fapt să-i facă campanie lui Băsescu", a spus Geoană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri